luni, noiembrie 25, 2024
AcasăStiri InterneOficial: vaccinare fără programare, începând de sâmbătă, 8 mai. Persoanele peste 60...

Oficial: vaccinare fără programare, începând de sâmbătă, 8 mai. Persoanele peste 60 de ani au prioritate

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români și străini cu drept de ședere în România, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) extinde modalitatea de înscriere la vaccinare, fără programare în platforma electronică. Astfel, începând de sâmbătă, 8 mai, persoanele cu vârste de peste 60 de ani care doresc să se vaccineze și au documente de identitate valabile se vor putea prezenta direct la centrele de vaccinare, fără programare, pe tot parcursul intervalului orar de funcționare.  Populația generală cu vârsta de până în 60 de ani care dorește să se vaccineze se va putea prezenta la centrele de vaccinare, după ora 14.00, fără programare, în vederea administrării dozelor de vaccin. Important de reținut este faptul că prezentarea persoanelor se poate realiza la orice centru de vaccinare, indiferent de tipul vaccinului administrat, iar imunizarea efectivă și timpul de așteptare pot fi condiționate de capacitatea centrului respectiv și de numărul persoanelor programate la vaccinare în acel centru.

Menționăm că persoanele care optează pentru această modalitate extinsă de înscriere în procesul de imunizare vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV) și vor primi adeverința de vaccinare, conform procedurilor. Reiterăm faptul că persoanele programate prin platformă și care au locuri rezervate conform planificării dețin prioritate la vaccinare. Suplimentar, în funcție de capacitatea de vaccinare a centrului și disponibilitatea dozelor de vaccin, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare.

Reamintim, totodată, că pentru susținerea ritmului de vaccinare, în perioada 4 – 11 mai, în șapte spitale militare din București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Iași și Timișoara se desfășoară maratonul vaccinării, 24 de ore din 24, astfel că orice persoană care dorește să se vaccineze se poate prezenta direct în aceste centre, cu actul de identitate valabil, pentru imunizare cu vaccinul produs de compania BioNTech/Pfizer.

Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european. Recomandăm raportarea oricărei reacții adverse suspectate atât de către profesioniști cât și de către cetățeni. CNCAV asigură populația de transparență completă și responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informațiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil și sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19. (Grupul de comunicare al CNCAV)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu