Odată cu încălzirea vremii, iubitorii mișcării pe două roți sunt tot mai prezenți în trafic. De aceea, astăzi, 8 mai, polițiștii rutieri s-au aflat alături de aceștia în cadrul unei acțiuni organizate în municipiul Focșani. Celor aproximativ 50 de participanți le-au fost reamintite regulile de siguranță în trafic dar și cele de prevenire a răspândirii SARS CoV 2. Conducătorilor auto le-au fost înmânate pliante cu recomandări pentru a fi atenți și a proteja bicicliștii și motocicliștii aflați în trafic.
Astfel, pentru un trafic în condiții civilizate și de siguranță, polițiștii vă recomandă:
Pentru bicicliști:
– în condiții de vizibilitate slabă este obligatoriu să purtati vestă reflectorizantă;
– nu traversați carosabilul pe bicicleta nici măcar pe trecerile pentru pietoni;
– la schimbarea direcției de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă temeinic (din faţă şi din spate),că nu se apropie niciun autovehicul;
– atunci când circulaţi cu bicicleta, nu vă ţineţi de vehicule aflate în mers;
– circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasaţi în grup, numai în coloană câte unul;
– înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celor în drept!
Pentru motocicliști:
– utilizați casca de protecție;
– păstraţi contactul vizual – nu presupuneți că vă văd ceilalţi. Încercați întotdeauna să aveți contact vizual cu şoferii care ar putea fi pe cale să vă intersecteze traiectoria;
– purtați îmbrăcăminte de protecție pentru motocicliști;
– păstrați-vă întotdeauna farul aprins și rulați în poziția de unde șoferii vă pot observa cu ușurință în oglinda retrovizoare;
– fiți pregătiți pentru condiții nefavorabile la drum – carosabil umed, nisip, pietriș, gropi și alte pericole rutiere de suprafață care vă pot afecta grav aderența generând accidente;
– abordați curbele cu viteză moderată.
Fiți vizibili– purtaţi haine reflectorizante.
IPJ Vrancea susţine mişcarea în aer liber şi le urează bicicliştilor/motocicliștilor călătorii plăcute, în siguranţă! (IPJ Vrancea)