luni, noiembrie 25, 2024
AcasăComuna meaNANESTIVIDEO Proiectile și bombe găsite pe raza județului, distruse de...

VIDEO Proiectile și bombe găsite pe raza județului, distruse de pirotehniștii vrânceni

Vineri, 7 mai a.c., începând de la ora 09.00, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea a desfășurat, pe raza comunei Nănești, o nouă acțiune de distrugere, prin explozie controlată, a munițiilor neexplodate, identificate și ridicate de echipajul pirotehnic în intervalul 23 februarie – 01 mai 2021. În perioada menționată, specialiștii pirotehniști din cadrul inspectoratului au desfășurat pe raza întregului județ, 26 de misiuni de asanare a muniției rămase neexplodată din timpul celor două conflagrații mondiale, ridicând și depozitând în condiții de siguranță 51 elemente de muniție. Acţiunea de distrugere s-a executat, cu maxim profesionalism și responsabilitate. Specialiștii pirotehniști, au neutralizat în condiții de siguranță, prin explozie controlată: 6 proiectile explozive calibru 152 mm, 2 proiectile explozive calibru 122 mm, 2 proiectile explozive calibru 100 mm, 1 proiectil exploziv calibru 85 mm, 27 proiectile explozive calibru 76 mm, 5 proiectile explozive calibru 75 mm, 1 proiectil exploziv calibru 37 mm, 4 proiectile perforante calibru 85 mm, 1 proiectil perforant calibru 37 mm, 1 bombă aruncător calibru 120 mm și 1 cartuș infanterie calibru 7,92 mm. Majoritatea acestor elemente de muniţie (proiectile explozive și 1 bombă aruncător calibru mare) erau încă active, în ciuda zecilor de ani cât au stat îngropate în pământ. În urma distrugerii, nu au rezultat victime, pagube materiale sau accidente ecologice, misiunea pirotehniştilor încheindu-se cu succes.

Pentru a evita producerea unor evenimente cu urmări tragice, care se pot solda cu răniri grave ori cu pierderi de vieţi omeneşti, în momentul găsirii elementelor de muniţie neexplodate, se INTERZICE:

  • lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
  • comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
  • aprinderea focului în apropierea muniţiilor descoperite neexplodate;
  • introducerea muniţiilor în foc;
  • topirea elementelor metalice de muniţii;
  • tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
  • folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
  • utilizarea pulberilor şi explozivilor provenite din muniţii în scopuri artizanale;
  • demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente;
  • folosirea pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente ale acestora.

Conform art. 162 din O.M.A.I. 135 din 14 octombrie 2015, pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii muniţiilor neexplodate, cetăţenii au obligaţia să anunţe urgent evenimentul prin numărul unic de apel 112. (ISU Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu