vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăComuna meaSLOBOZIA BRADULUIPercheziții la Slobozia Bradului, într-un dosar de furturi de catalizatoare auto

Percheziții la Slobozia Bradului, într-un dosar de furturi de catalizatoare auto

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Matca au efectuat, în această dimineață, 5 percheziții domiciliare la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În cursul acestei dimineți, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Matca, în colaborare cu cei ai Secției 6 Poliție Rurală Tecuci și ai Biroului Investigații Criminale Tecuci, au efectuat 4 percheziții domiciliare, în comuna Munteni, din județul Galați, la locuințele unor persoane bănuite de comiterea a 18 fapte de furt. În cadrul aceleiași acțiuni, a fost efectuată o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat, din comuna Slobozia Bradului, județul Vrancea, bănuit că ar fi cumpărat și comercializat parte din bunurile sustrase.

Din cercetări, a rezultat că, în perioada februarie – mai 2021, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 20 de ani, ar fi sustras mai multe catalizatoare auto, de pe raza județului Galați, creând un prejudiciu de aproximativ 20.000 de lei. Extinzând cercetările, s-a stabilit că aceștia ar fi prezumtivii autori ai mai multor furturi cu același mod de operare, comise și pe raza județelor Vrancea, Vaslui și Bacău.

La perchezițiile domiciliare au fost găsite și indisponibilizate bunuri susceptibile a fi fost folosite la comiterea infracțiunilor, precum și suma de 12.470 de lei. Cei cinci bărbați au fost conduși la sediul poliției, pentru audieri, în cauză continuându-se cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a acestora. La activități au participat și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Vrancea, Vaslui și Bacău. (IPJ Galați)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu