sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSportFinala Cupei României la fotbal, cu spectatori. Care sunt condițiile

Finala Cupei României la fotbal, cu spectatori. Care sunt condițiile

Sâmbătă, 22 mai, se dispută finala Cupei României la fotbal. Va fi primul meci cu spectatori în tribune, de la debutul pandemiei de COVID-19. Finala dintre Astra Giurgiu și CS Universitatea Craiova va avea loc pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, cu începere de la ora 20:30. Prețul biletelor este de 30 lei (peluze), respectiv 60 lei (tribune). Pentru a respecta condițiile prevăzute în Ordinul comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății nr. 310/708/2021 privind prezența spectatorilor, procedura de achiziționare a biletelor include mai mulți pași enumerați mai jos. În primul rând, la acest joc pot asista doar:

  • Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • Persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore;
  • Persoanele care prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore. Testele se vor efectua doar în laboratoarele autorizate de Ministerul Sănătății!

Regulile privind vânzarea biletelor sunt următoarele:

  1. Biletele se vând exclusiv online, pe site-ul bilete.frf.ro. Spectatorii se pot prezenta la stadion fie cu biletul printat, fie cu documentul digital de pe telefon.
  2. Se plasează comanda, se aleg locurile dorite din cele disponibile și se completează datele nominale pentru fiecare participant la eveniment. Solicitantul va primi pe e-mail înștiințarea pentru plasarea comenzii și va primi formularul de participare și chestionarul epidemiologic.
  3. Deținătorii de certificate de vaccinare mai vechi de 10 zile de la a doua doză administrată vor încărca aceste documente împreună cu formularul de participare și chestionarul epidemiologic într-un dropbox securizat; validarea documentelor poate dura până la 24 de ore, după care solicitanții vor primi pe e-mail un link pentru efectuarea plății.
  4. Persoanele care vor avea un test RT-PCR negativ efectuat începând cu data 20 mai 2021 pot încărca documentul digital în dropbox-ul securizat, după care vor primi link-ul de plată.
  5. Persoanele care nu au un test RT-PCR și doresc să-l facă, vor putea rezerva biletele și vor avea posibilitatea să încarce rezultatul negativ al testului, în format digital, până vineri, 21 mai, ora 12:00. După încărcarea rezultatului negativ al testului vor primi link-ul de plată și vor putea achiziționa biletele.
  6. Persoanele care doresc să se testeze rapid pentru a fi acceptate pe stadion vor putea să se înscrie în platforma bilete.frf.ro începând de vineri, 21 mai, ora 12:00, și să-și rezerve bilete în limita disponibilității. Ei pot efectua testul rapid antigen începând cu ora 20:30 a zilei de 21 mai și au ca termen de încărcare a rezultatului negativ, în dropbox-ul securizat, ora 15:00 a zilei de sâmbătă, 22 mai. În momentul încărcării vor primi link-ul de plată. Atenție: sunt valabile doar rezultatele testelor rapide certificate de o autoritate medicală!
  7. După efectuarea plății, cumpărătorii vor primi biletele în format electronic pe e-mail. Fiecare dintre aceștia trebuie să se prezinte la stadion cu biletul printat sau în format electronic și cu un act de identitate.
  8. Biletele se vor vinde în ordinea solicitării persoanelor care prezintă dovezile medicale necesare. Nu sunt garantate bilete disponibile pentru toate categoriile de persoane.
  9. În cazul achiziționării de 2, 3 sau 4 bilete, solicitantul trebuie să încarce documentele medicale pentru fiecare dintre persoanele care îl însoțesc. Link-ul de plată va fi transmis doar în momentul când toate persoanele din acea comandă vor avea depuse electronic dovezile medicale.
  10. Accesul copiilor cu vârsta mai mare de 5 ani se face doar pe baza unui rezultatul negativ al unui test.
  11. În cazul copiilor cu vârsta mai mică de 5 ani, părinții au obligația de a încărca aceleași documente pe care le-au încărcat și pentru ei.
  12. Responsabilitatea autenticității dovezilor medicale revine fiecărui solicitant de bilete. În acest sens va bifa că a luat la cunoștință de implicațiile falsului în declarații și ale zădărnicirii bolilor.
  13. Totodată, solicitantul de bilete își va da acordul ca datele sale cu caracter personal să fie prelucrate de autoritățile competente în vederea analizării concluziilor evenimentului test la care a participat.
  14. Conform HG nr. 550 din 14 mai 2021, art. 17, respectarea aplicării măsurilor de acces la stadion se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.
  15. Biletele nu pot fi achiziționate fără consimțământul explicit acordat la punctele 12 și 13. Prin achiziționarea de bilete, persoanele își dau acordul privind Regulamentul de participare FRF.

A fost prelungit până sâmbătă, 22 mai, ora 15:00, termenul până la care pot fi încărcate documentele necesare accesului pe stadion: certificatul de vaccinare (mai vechi de 10 zile de la a doua doză administrată), rezultatul negativ al unui test RT-PCR (din ultimele 72 h dinaintea meciului) sau al unui test antigen, cu 24 h înaintea jocului. (sursa: frf.ro)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu