sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSportHagi pregătește mutarea verii în fotbalul românesc

Hagi pregătește mutarea verii în fotbalul românesc

Se anunță o mișcare importantă în fotbalul românesc, înaintea începerii sezonului 2021-2022. Surse din mediul fotbalistic au anunțat iminența fuziunii dintre cele două echipe fanion ale județului Constanța: una de tradiție, aflată în Liga 2 acum, Farul Constanța, și una nouă, organizată pe baze moderne, cu rezultate foarte bune în ultimii ani, FC Viitorul Constanța. Astfel, cele două cluburi ar urma să fuzioneze și să se prezinte ca o forță în fotbalul românesc. ”Conducerea F.C Viitorul Constanța a primit cu bucurie ideea de formare a unei singure echipe de fotbal care să-i reprezinte pe toți constănțenii. Suntem de acord să existe o singură echipă, o singură iubire pentru toți suporterii dobrogeni. Dorim să devenim cei mai buni, iar pentru realizarea acestui obiectiv este nevoie ca această echipă să fie susținută de toți constănțenii, de conducători, de oficialități și de suporteri.”, se menționează într-un scurt comunicat al clubului cu baza în micul oraș Ovidiu.

Viitorul Constanța este clubul ce face parte din complexul de fotbal creat de Gheorghe Hagi, construit pe principii moderne, care a promovat numeroși jucători la echipele naționale de juniori, tineret și seniori ale României. Echipa lui Hagi a câștigat campionatul României în ediția 2016/2017, apoi Cupa României în ediția 2018/2019 și Supercupa României în 2019. Clubul de tradiție Farul Constanța se află, însă, în impas, activând în Liga 2. Echipa nu a reușit calificarea în play-off-ul pentru promovarea în prima ligă. Echipa Farul Constanța este condusă, acum, de fostul internațional Ciprian Marica.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu