sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăComuna meaRACOASAVIDEO Solicitare pentru transparență și transmiterea în direct a ședințelor...

VIDEO Solicitare pentru transparență și transmiterea în direct a ședințelor Consiliului Local Răcoasa

Transparența nu este punctul forte al multor instituții publice. De cealaltă parte, oamenii vor să știe cum se cheltuiesc banii din taxe și impozite, ce fac, concret, persoanele pe care le-au ales în funcții publice, șefii de instituții publice și funcționarii plătiți din contribuțiile fiecăruia dintre noi. Un pas spre transparență îl reprezintă transmiterea în direct a ședințelor consiliilor locale și județene și a altor adunări publice, lucru care se întâmplă în mediul urban, în special. În mediul rural, însă, nu se întâmplă așa. Consilieri, cetățeni și organizații civice încearcă să schimbe mentalitățile și în mediul rural.

Un astfel de exemplu este comuna Răcoasa. Un localnic, Vasile Dogaru (membru PNL), a cerut, în plenul ședinței Consiliului Local Răcoasa, transmiterea în direct, pe rețelele de socializare, a ședințelor de consiliu. De asemenea, cu aparatura minimă achiziționată în acest scop s-ar putea transmite și alte adunări publice de interes, astfel încât toți cetățenii comunei, oriunde s-ar afla, să fie la curent cu ce se întâmplă în localitate. Această propunere și alte probleme locale ridicate în cadrul ședinței nu au fost primite tocmai favorabil de aleșii PSD. ”În momentul în care am putut lua cuvântul, la punctul DIVERSE, am prezentat o serie de întrebări, mare parte din ele fiind adresate direct domnului primar al comunei Răcoasa, la marea majoritate nu am primit răspunsuri concrete. Am observat, spre marea mea dezamăgire, că o parte dintre domnii consilieri, nefiind obișnuiți cu prezența și intervenția cetățenilor din comunitate, sunt agresivi verbal și chiar deranjați de unele aspecte prezentate de cetățenii care iau parte la ședințele de consiliu local și nu sunt consilieri cu drept de vot. Am cerut, de asemenea, transparență, și am propus transmiterea în direct a ședințelor Consiliului Local. Pentru acest lucru nu este nevoie de investiție mare și ar fi utilă și pentru alte adunări publice, pentru informarea directă a cetățenilor comunei Răcoasa. Chiar dacă nu am fost pe placul domnului primar și al unor consilieri PSD, eu voi continua să prezint în Consiliul Local problemele pe care mi le transmit oamenii din comună.”, ne-a declarat Vasile Dogaru. O problemă pentru Răcoasa, la fel ca în multe localități, o reprezintă gunoaiele. Vasile Dogaru a propus ca deșeurile să fie transformate în combustibil solid, o soluție care ar putea fi pusă în practică de toate comunele de pe Valea Șușiței, printr-un proiect comun.

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu