sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateFOTO Bărbat căutat internațional pentru furt, reținut la Focșani

FOTO Bărbat căutat internațional pentru furt, reținut la Focșani

Poliţiştii judiciarişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale – IPJ Vrancea, cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale au localizat şi reținut un bărbat pe numele căruia fusese emis un mandat european de arestare de către autorităţile franceze. Acțiunea a avut drept scop depistarea persoanelor care se sustrag legii, a celor urmărite în baza unor mandate de executare a pedepsei închisorii, mandate naționale sau europene de arestare preventivă. Astfel, începând cu ora 07.00, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale, sprijiniţi de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Focșani, însoţiţi de luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale au pus în executare un mandat european de arestare, emis de autorităţile franceze, pe numele unui bărbat din municipiul Focșani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Bărbatul a fost reținut și condus la sediul IPJ Vrancea, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând să fie prezentat Curţii de Apel Galați, în vederea confirmării mandatului european de arestare. Totodată, pe parcursul acțiunii, 136 de persoane au fost legitimate și verificate în bazele de date ale Poliției Române. La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.(IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu