Autoritățile județene încearcă să mobilizeze populația din mediul rural pentru vaccinarea împotriva COVID-19. În acest sens, Instituția Prefectului și DSP Vrancea organizează o caravană a vaccinării duminică, 6 iunie, la Dumbrăveni. Va fi amenajat un centru mobil de vaccinare în proximitatea pieței din comuna Dumbrăveni, iar operațiunea de imunizare va începe la ora 7:00. La acest centru va ajunge, la ora 10:30, și ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, care se va implica în activitatea de vaccinare, timp de o oră. Imunizarea se face cu serul Pfizer-Biontech sau cu Johnson&Johnson, la alegere.
De aceea, Instituția Prefectului a trimis o adresă către primăriile din sudul județului, pentru a le solicita sprijin în vederea promovării acțiunii și convingerii oamenilor să se vaccineze. Acolo unde vor fi solicitări, administrațiile locale vor asigura și transportul persoanelor către centrul mobil de vaccinare. Adresa Prefecturii a fost trimisă către unitățile administrativ-teritoriale Dumbrăveni, Gugești, Bordești, Popești, Tâmboești, Gura Caliței, Slobozia Bradului, Sihlea, Obrejița.