După o pauză de un an, din cauza pandemiei, evenimentul ”Drumul Mausoleelor pe Motocicletă” se reia sâmbătă, 12 iunie. Motocicliști din Vrancea și din județele învecinate vor parcurge un traseu frumos și, totodată, încărcat de istorie, cu popasuri la mausoleele eroilor din județul nostru. ”Va fi un traseu de circa 150 de kilometri. Ne dorim să mergem alături de Poliția Rutieră pe traseul celor trei mausolee, Soveja, Mărăști și Mărășești, și să depunem coroane „Întru slava eroilor neamului“ și să încheiem traseul pe platoul din Piața Unirii din Focșani. Am primit acceptul să intrăm și să vizităm cele 3 mausolee. Așteptăm toți motocicliștii celor trei cluburi din Vrancea să facem un eveniment așa cum merită eroii noștri.”, a transmis președintele Secției moto a clubului ACS Odobești, Georgian Mocanu, inițiatorul acestui eveniment. Motocicliștii se vor aduna sâmbătă, la ora 10:00, la Odobești. În cadrul evenimentului este inclusă și o prezentare de vinuri. Toți participanții vor primi diplome și cadouri simbolice.
- Advertisment -