Guvernul a adoptat, miercuri, proiectul de lege care elimină cumulul pensie-salariu la stat și permite creșterea opțională a vârstei de pensionare la 70 de ani. Proiectul de lege a fost trimis Parlamentului pentru adoptarea în procedură de urgență. „Prin prezentul proiect de act normativ se propune ca persoanele care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii, beneficiari ai pensiilor de serviciu sau beneficiari ai sistemului pensiilor militare de stat să poată exercita opţiunea pentru reîncadrarea în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu condiţia suspendării plăţii pensiei. Reîncadrarea pensionarilor se poate realiza până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Având în vedere constrângerile bugetare şi reducerea costurilor suportate din bugetul de stat în privinţa cheltuielilor de personal, proiectul de lege propune o revizuire a legislaţiei aplicabile în cazul cumulului pensiei cu salariul şi o alternativă prin care un angajat din sistemul public poate exercita opţiunea între pensie şi veniturile salariale aferente raportului de muncă. De aceea, în sistemul public, posibilitatea continuării activităţii este însoţită de suspendarea plăţii pensiei”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.
Pentru cei care optează să activeze în sectorul public până la vârsta de 70 de ani sunt introduse o serie de reglementări speciale, potrivit ministrului Muncii, Raluca Turcan:
– Pensia nu poate fi cumulată cu salariul. Angajații din sectorul public care sunt și în pensie au obligația ca, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, să opteze fie pentru continuarea activității până la 70 de ani, cu suspendarea plății pensiei, fie pentru suspendarea contractului / raportului de serviciu și intrarea în pensie.
– Pentru cei care nu își exprimă această opțiune în termenul prevăzut, intervine încetarea de drept a contractului individual de muncă, a raportului de serviciu sau actului de numire, iar sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie vor fi recuperate de la pensionari.
Ca și la alte legi, au fost introduse unele excepții de la regula suspendării pensiei pe perioada activității ca salariat în sectorul public:
– persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau celor pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituție – excepție introdusă pentru ca legea să fie constituțională;
– persoanele care beneficiază de drepturi de autor;
– personalul didactic de predare pensionat încadrat în regim de plata cu ora;
– pensionarii încadrați în gradul III de invaliditate;
– membrii Academiei Române;
– asistenții personali ai persoanelor cu handicap;
– asistenții maternali;
– îngrijitorii la domiciliu pentru persoana vârstnică.
Datele oficiale ale Ministerului Muncii arată că peste 100.000 de români sunt pensionari și salariați, în același timp. Dintre aceștia, circa 35.000 cumulează pensia cu salariul de la stat.