vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateCe conține Hotârărea nr. 38 a CNSU prin care se prelungește starea...

Ce conține Hotârărea nr. 38 a CNSU prin care se prelungește starea de alertă

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat astăzi Hotărârea nr. 38, care stabilește măsurile de restricție valabile pentru următoarea perioadă, ținând cont de prelungirea stării de alertă cu 30 de zile (începând cu data de 12 iunie). Autoritățile au mai relaxat din condiții, în special în ceea ce privește evenimentele de orice natură (sport, cultură, nunți, workshop etc.). Iată o parte din prevederile Hotărârii CNSU de astăzi.

5. Se consideră necesară menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, sau în alte zone cu potențial de aglomerare stabilite prin hotărâre a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

12. Se propune permiterea desfășurării competițiilor sportive pe teritoriul României, cu participarea spectatorilor peste 25% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, ori rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, numai dacă acestea se vaccinează la intrarea în incintă, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.

13. Prin excepție de la prevederile pct.12, pentru evenimentul sportiv organizat, în data de 28.06.2021, în cadrul optimilor Turneului Final al Campionatului European de Fotbal UEFA 2020, se propune permiterea participării spectatorilor până la 50% din capacitatea arenei cu condiția ca până la 25% accesul să fie permis pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de
24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, iar între 25% și 50 % din capacitate accesul să fie permis doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 dar nu au schema completă și care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, ori rezultatul negativ
certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

19. La nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea unui număr mai mare de 1.000 de spectatori, dacă este asigurată o suprafață minimă de 2 mp pentru fiecare persoană, se poartă masca de protecție, iar toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății. Activitățile sunt interzise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.

24. Se propune menținerea organizării de evenimente private cum ar fi nunți, botezuri, mese festive etc., fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de maximum 70 de persoane în exterior sau de maximum 50 de persoane în interior în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori. La stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu se iau în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani. Evenimentele se pot organiza și cu participarea persoanelor până la capacitatea maximă a spațiului dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și este asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană.
25. Prin excepție de la prevederile pct. 24 se propune permiterea organizării de nunți și botezuri, în spații închise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, săli/corturi de evenimente, cu participarea a cel mult 200 de persoane și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toți participanții sunt persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a
15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. La stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu se iau în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani.
26. Prin excepție de la prevederile pct. 24 se propune permiterea organizării de nunți și botezuri, în spații deschise, cu participarea persoanelor până la capacitatea maximă a spațiului și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toți participanții sunt persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

48. Se propune menținerea desfășurării programului cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului şi doar în intervalul orar 05:00-24:00, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății şi al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului.
49. Se propune menținerea desfășurării programului cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase până la capacitatea maximă a spațiului şi doar în intervalul orar 05:00-24:00, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății şi al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului.
50. Se propune menținerea desfășurării activității restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului şi doar în intervalul orar 05:00-24:00, în județele/ localitățile unde incidența cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, și doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități în județele/localitățile unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori la 14 zile, în condițiile stabilite prin ordin
al ministrului sănătății şi al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului.
51. Se propune menținerea desfășurării activității restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora până la capacitatea maximă a spațiului şi doar în intervalul orar 05:00-24:00, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății şi al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului.
52. Măsurile prevăzute la pct. 48-51 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
53. Se propune menținerea programului de desfășurare a nunților și botezurilor până la ora 02.00, organizate în cadrul unităților prevăzute la pct. 48-52.

Toate prevederile Hotărârii nr. 38 a CNSU le puteți citi în DOCUMENT.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu