La sediul Asociației Județene de Fotbal Vrancea a avut loc tragerea la sorți a partidelor din cadrul optimilor de finală ale Cupei României. Echipele participante au fost împărțite în două urne:
Urna A: primele opt clasate din Superliga Altdorft Tehnik: CSM Focșani 2007, Victoria Gugești, Euromania Dumbrăveni, Național Golești, Tractorul Nănești, ACS Odobești, Voința Cîrligele, Unirea Țifești.
Urna B: locurile 9-11 din Superliga Altdorf Tehnik și cele cinci echipe din Liga a cincea: Dinamo Tătăranu, FCM Adjud, Voința Slobozia Ciorăști, FC Panciu, Flacăra Urechești, Sportul Ciorăști, AS Suraia, Podgoria Cotești.
Programul meciurilor este următorul:
Sâmbătă 26.11.2016 ora 13.30: FC Panciu – Victoria Gugești, FCM Adjud – CSM Focșani, Voința Slobozia Ciorăști – Tractorul Nănești,
Duminică 27.11.2016 ora 11.00: Sportul Ciorăști – Euromania Dumbrăveni, Podgoria Cotești – Unirea Țifești, Flacăra Urechești – Voința Cîrligele, AS Suraia – Național Golești, Dinamo Tătăranu – ACS Odobești.
Partidele vor avea loc într-o singură manșă, pe terenul echipei mai slab clasate. Baremul de arbitraj se achită înainte de începerea meciului, câte 170 de lei de fiecare echipă. Echipa gazdă va asigura asistența medicală și măsurile de ordine și securitate. Regula jucătorilor sub 21 de ani nu este valabilă în Cupa României. Neprezentarea echipelor atrage excluderea din campionat.