Planul Național de Redresare și Reziliență, depus de Guvernul României la Comisia Europeană, are parte de critici dure din partea autorităților de la Bruxelles. Comisia Europeană a transmis, deja, mai multe observații extrem de critice, pe diverse componente. Cele mai multe critici se referă la faptul că nu sunt justificate costurile, că unele sunt supraestimate, că lipsesc metodologiile de calcul și că au fost furnizate informații neclare legate de proiecte. Aceste observații vin după evaluarea de etapă la care este supus planul României, experții CE solicitând detalii despre componentele PNRR. Nu este o procedură specială, ci una normală, în care experții de la Bruxelles evaluează și cer explicații statelor care au depus astfel de planuri. Potrivit documentelor obținute de HotNews, în ceea ce priveşte Sistemul de management al apei, una dintre critici se referă la faptul că valorile asumate pentru ţinte sunt, în general, mai mici decât rezultatul calculelor La alte investiţii se precizează că nu sunt furnizate punctele de referinţă şi metodologia de cost. Cât priveşte Transportul sustenabil, Comisia Europeană menţionează că pe anumite proiecte de transport feroviar nu este clar dacă standardele de costuri includ TVA sau nu şi nu sunt clare explicaţiile furnizate despre modernizarea a 30 de locomotive. Și la Fondul pentru Valul Renovării nu este clar ceva pentru experții europeni: cum se obţine costul total de 1 miliard de euro, întrucât există neconcordanţe între informaţii. În legătură cu Fondul local pentru tranzitia verde şi digitală, CE transmite că justificarea costurilor este insuficientă sau lipseşte. Un alt exemplu, la capitolul Sănătate: România a cerut bani prin PNRR pentru a renova terapia intensivă pentru nou-născuți. În documentul word este cerută suma de 80 de milioane de euro pentru asta, dar în documentul xls anexat aceluiași proiect suma finală este de 71 de milioane de euro. De asemenea, s-a depus cerere pentru finanțare a unui spital nou, doar că suma diferă de la un document la altul: într-un loc este scrisă suma de 570 de milioane de euro, iar în altă parte este suma de 517 milioane de euro. Iar la proiectul România Educată, una dintre critici vizează faptul că Guvernul trebuie să explice fiecare investiţie, nu grupate. Documentele Comisiei Europene și alte detalii găsiți pe hotnews.ro.
PNRR cu obstacole pentru România. Comisia Europeană a transmis critici dure pe unele capitole
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -