duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitateULTIMA ORĂ Protest al angajaților Primăriei Focșani din cauză că...

ULTIMA ORĂ Protest al angajaților Primăriei Focșani din cauză că nu și-au primit salariile

Ceea ce era de așteptat s-a întâmplat în această dimineață. Mai mulți angajați ai Primăriei Focșani s-au adunat, la această oră, în fața sediul administrației locale, pentru a-și exprima nemulțumirea față de neplata salariilor. Întârzierea virării salariilor este de circa o săptămână, primarul Cristi Misăilă susținând că nu poate semna documentele din cauza blocajului în care se află bugetul municipiului pe anul în curs. La rândul lor, angajații Primăriei Focșani susțin poziția primarului Misăilă și cer abrogarea Hotărârii Consiliului Local Focșani din data de 10 mai prin care s-a votat bugetul local, cu amendamentele coaliției majoritare PNL-USR-PLUS. ”Modul în care a fost aprobat bugetul Municipiului Focșani nu doar că a încălcat legea, dar pune în pericol interesele legitime, drepturile și obligații atât ale instituțiilor publice de interes local, cât și ale personalului din cadrul aparatului de specialitate, motiv pentru care am decis, ca sindicat al personalului din cadrul Primăriei municipiului Focșani, să întreprindem demersuri procedurale necesare, administrative și judiciare, pentru a solicita într-o primă etapă revocarea, iar dacă solicitarea de revocare cuprinsă în prezenta cerere va fi respinsă, suspendarea executării și anularea Hotărârii Consiliului local nr. 101 din 10 mai 2021, respectiv anularea acesteia.”, se menționează într-un comunicat al Sindicatului Sintax 2010. Primarul spune că bugetul votat în Consiliul Local nu este funcțional, din moment ce o serie linii bugetare nu au fost validate de platforma informatică a Ministerului Finanțelor. De cealaltă parte, consilierii coaliției PNL-USR-PLUS susțin că Primăria Focșani și instituțiile subordonate pot funcționa, iar eventualele ajustări/ rectificări se pot face pe parcurs, în funcție de proiectele/ activitățile instituțiilor/ serviciilor administrației locale. Consilierii îl acuză pe primar că nu vrea să colaboreze pentru deblocarea situației și că manipulează în scop personal. ”După manipulările grosolane legate de buget sau alte situații neplăcute create tot de el, după ce i-a eșuat tentativa de a închide primăria, Cristi Misăilă vrea acum să pună într-o situație mai mult decât delicată funcționarii primăriei, punându-și oamenii de încredere să trimită mesaje prin care îndemnau la un protest mâine dimineață (n.r. luni) și la nesemnarea condicii de prezență. Pe frontispiciul clădirii scrie Primăria Focșani, nu SC Misăilă SRL, iar rolul funcționarilor publici este acela de a fi în slujba cetățenilor, nu a primarului. Cariera politică a primarului se prăbușește, iar acesta se agață și încearcă să tragă după el tot ce este în jur, inclusiv administrarea orașului.”, au transmis liberalii, duminică seară, printr-un comunicat de presă.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu