Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, a anunțat, luni seară, la TVR, că Simona Halep nu va mai participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din această vară. Motivul îl reprezintă accidentarea care a determinat-o pe marea sportivă să lipsească de la două turnee de Gran Slam, Roland Garros și Wimbledon. Din păcate, fostul număr 1 mondial nu s-a refăcut complet și nu va mai participa la Olimpiadă. „Nimic nu mă face mai mândră decât să reprezint România, dar, din păcate, recuperarea după accidentarea la gleznă durează mai mult şi am decis să mă retrag de la Jocurile Olimpice. După dezamăgirile de a nu participa la French Open şi Wimbledon, să fiu nevoită să renunț la JO este un lucru extrem de dificil, dar sunt determinată să revin şi mai puternică. Îi voi urmări şi îi voi încuraja pe sportivii români de acasă”, a scris sportiva pe Facebook. Olimpiada reprezenta un obiectiv extrem de important pentru Simona Halep, care își propusese să câștige o medalie la Tokyo.
- Advertisment -