vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietatePatriarhul Daniel, de Ziua mondială a Rețelelor de Socializare: ”Cuvântul bun luminează...

Patriarhul Daniel, de Ziua mondială a Rețelelor de Socializare: ”Cuvântul bun luminează comunicarea”

În contextul pandemiei, platformele de socializare s-au dovedit a fi un mijloc misionar și pastoral foarte util, întrucât o mare perioadă de timp credincioșii nu au putut participa fizic la slujbele Bisericii. Astfel, transmiterea slujbelor online a reprezentat o mângâiere sufletească, o sursă de pace și bucurie, mai ales că foarte mulţi oameni au suferit de singurătate, anxietate, nesiguranţa zilei de mâine, teama de îmbolnăvire și de moarte.

Le mulțumim eparhiilor, parohiilor și mănăstirilor din cuprinsul Patriarhiei Române că au răspuns cu promptitudine îndemnurilor noastre și nevoilor spirituale ale credincioșilor, asigurând transmiterea Sfintei Liturghii și a celorlalte slujbe pe rețelele de socializare. Prin slujbele Bisericii difuzate online, perioada de însingurare și neliniște a fost transformată într-una de speranță și comuniune, credincioșii așteptând cu multă responsabilitate și încredere în Dumnezeu momentul participării liturgice reale, de care astăzi ne bucurăm.

Ziua Mondială a Rețelelor de Socializare, serbată anual la data de 30 iunie, este un prilej de a-i felicita pe toți cei care utilizează platformele sociale pentru promovarea cuvintelor şi faptelor bune ale oamenilor, nu pentru a genera conversații conflictuale și ofensatoare. În acest sens, Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă cu aceste cuvinte: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16).

Prin urmare, să folosim cu discernământ și responsabilitate rețelele de socializare în duhul solidarității, respectului și iubirii de semeni, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel: „Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul să-l socotească mai de cinste decât el însuşi. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia” (Filipeni 2, 3-4). († DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu