joi, noiembrie 21, 2024
AcasăEconomicMinisterul Economiei: 2.000 de firme din HoReCa au aplicat, până acum, pentru...

Ministerul Economiei: 2.000 de firme din HoReCa au aplicat, până acum, pentru ajutorul de stat

Schema HoReca – ajutor de stat de 20% din diferența cifrelor de afaceri din 2019 și 2020 a demarat ieri cu succes, la această oră fiind finalizate 2.000 de aplicații în platforma de înscriere. Schema prezintă un mod facil de aplicare și se desfășoară exclusiv online. O parte dintre firmele care au încercat ieri să aplice au întâmpinat însă greutăți în identificarea expertului contabil sau a auditorului care a certificat diferența de cifră de afaceri pentru CAEN-uri. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a răspuns ieri solicitărilor venite din partea aplicanților și a făcut în timp util o procedură prin care s-au putut verifica experții contabili sau auditorii pe care aplicația nu i-a găsit automat în bazele de date furnizate de asociațiile profesionale Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din Romania (CECCAR) și Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) administratorului platformei, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
Ministerul a descoperit împreună cu conducerea Corpului experților contabili că baza de date cu experți contabili pusă la dispoziție inițial de CECCAR omitea un număr de aproximativ 2.500 de experți contabili. Aceștia vor fi introduși în baza de date a platformei de înscriere la actualizarea din această noapte. În fiecare noapte la ora 23:00 se actualizează baza de date a experților contabili și auditorilor din platformă. O altă eroare, cauzată de un separator în baza de date a auditorilor, furnizată de CAFR, a fost corectată în această dimineață.
Informăm aplicanții că, chiar dacă au contract cu o firmă de contabilitate sau de audit, nu pot selecta în aplicație firme de audit sau de contabilitate din baza de date. Trebuie să selecteze numele expertului contabil sau al auditorului financiar care semnat digital raportul aferent aplicării la măsură. Toate cererile de adăugare în baza de date sunt centralizate de operatorii call-center și sunt verificate cu CECCAR și ASPAAS – CAFR pentru a ne asigura ca cei care nu se regăsesc în platformă sunt autorizați.
Perioada în care firmele pot aplica se încheie în data de 20 iulie. Firmele pot aplica oricând în această perioadă, pentru că la finanțare nu contează numărul de ordine. Schema este pro-ratată, iar numărul de ordine la înscriere nu conferă niciun avantaj. Măsura HoReCa reprezintă un ajutor de stat finanțat integral de la bugetul național pentru firmele din domeniu.
Ajutorul reprezintă 20% din diferența de cifră de afaceri din 2019 și 2020, a firmelor din HoReCa. Bugetul schemei este de 2,5 miliarde de lei (credite de angajament), iar creditul bugetar curent este de 1 miliard de lei. Este estimat să aplice un număr de aproximativ 30.000 de firme. (sursa: Ministerul Economiei)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu