miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăAlegeriMAE: pregătiri pentru votul românilor din diaspora

MAE: pregătiri pentru votul românilor din diaspora

Ministerul Afacerilor Externe trimite 1.993.930 buletine de vot (996.965 de buletine pentru alegerea Senatului și 996.965 de buletine pentru alegerea Camerei Deputaților) pentru a fi utilizate de români în cele 417 secții de votare constituite în întreaga lume. Numărul buletinelor de vot a fost stabilit ca urmare a estimărilor realizate de misiunile diplomatice, ținând cont de prezența la vot de la procesele electorale anterioare și dispersia teritorială a comunităților românești. Odată cu buletinele de vot, Ministerul Afacerilor Externe expediază și celelalte materiale necesare votării: timbre autocolante, ștampile cu mențiunea votat, ștampile de control, plicuri transparente, tușiere, tuș, formulare tipizate. Legea 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților prevede că Biroul electoral de circumscripție nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării distribuie birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate, cu sprijinul logistic al Ministerului Afacerilor Externe, buletinele de vot, ștampila de control și ștampilele cu mențiunea „Votat”, formularele pentru încheierea proceselor-verbale, precum și celelalte materiale necesare procesului electoral.
Totodată, în perioada 24-25 noiembrie, Ministerul Afacerilor Externe (împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Autoritatea Electorală Permanentă) a organizat sesiuni tehnice de instruire la Roma și la Londra, în perspectiva organizării în străinătate a alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016. Sesiunile de instruire au fost destinate membrilor misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare propuşi de către MAE pentru a face parte din Corpul experţilor electorali din străinătate și pentru a îndeplini atribuțiile de operatori de calculator care vor gestiona Sistemul de Monitorizare a Prezenței la Vot și de Prevenire a Votului Ilegal (SIMPV) în cadrul birourilor electorale ale secțiilor de votare organizate în contextul scrutinului parlamentar. Sesiuni similare se vor desfășura în perioada următoare în Belgia, Germania, Franţa şi Republica Moldova, unde, la scrutinele precedente, s-a înregistrat un flux ridicat de votanţi în cadrul secţiilor de votare. Anterior au fost organizate sesiuni de instruire la Madrid şi la Viena, iar în perioada 16-17 noiembrie a fost derulat un program de instruire prin videoconferinţă pentru membrii misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare din statele ale căror secții de votare au înregistrat o prezență constantă și moderată în cadrul proceselor electorale anterioare.
Vizi AICI lista secțiilor de votare din străinătate
digital-300-250

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu