La data de 7 iulie, ora 15:23, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Odobești au oprit în trafic, pe o stradă din orașul Odobești, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din localitate, aflat sub influența băuturilor alcoolice. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat rezultatul de 0,72 mg/L alcool pur în aerul expirat. Totodată, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Tot în cursul zilei de ieri, la ora 16:15, polițiștii Secției 9 Poliției Rurală Odobești au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din comuna Vârteșcoiu, în timp ce conducea o autoutilitară pe o stradă din localitatea de domiciliu, sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat rezultatul de 0,81 mg/L alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosare penale și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.(IPJ Vrancea)