vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateFostul primar al comunei Homocea trimis în judecată pentru fraudarea fondurilor europene

Fostul primar al comunei Homocea trimis în judecată pentru fraudarea fondurilor europene

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului IONESCU NECULAI, la data faptei primar al comunei Homocea, județul Vrancea, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.  În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada iunie – septembrie 2013, în contextul realizării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile ”Renovare clădire publică ”Sediu secundar primărie”, inculpatul Ionescu Neculai, în calitatea menționată mai sus,  ar fi depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (A.P.D.R.P.), mai multe documente false, incomplete și inexacte (cerere de finanțare, proces verbal de recepție, etc.). Aceste demersuri ar fi avut ca rezultat încheierea unui contract de finanțare pentru o valoare totală, eligibilă, de maxim 890.155 lei (echivalentul a maxim 199.999 euro), sumă de bani care nu a fost încasată de către beneficiar, întrucât contractul a fost reziliat de către A.P.D.R.P., ca urmare a constatării unor nereguli. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Vrancea.(SURSA: DNA)

FOTO: Facebook/Neculai Ionescu


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu