Unitatea Militară 02542 Focşani din Ministerul Apărării Naţionale organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a 4 funcții vacante de personal civil contractual: referent de specialitate debutant, șofer I, referent de specialitate grad II și muncitor calificat I.
Pentru postul de referent de specialitate debutant, doritorii trebuie să fie absolvenți de studii superioare de lungă durată, dar nu se cere experiență. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 20 iulie, ora 14.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor; 29 iulie, ora 09.00: proba scrisă; 4 august, ora 09.00: proba interviu.
Pentru postul de șofer I, condițiile sunt următoarele: absolvirea cu diplomă a unei școli profesionale în domeniul auto sau a liceului cu diplomă de bacalaureat și certificat de calificare mecanic auto; minimum 3 ani și 6 luni vechime în meseria de șofer: permis de conducere categoriile B, BE, C, CE și D. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 27 iulie, ora 14.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor; 4 august, ora 09.00: proba scrisă; 10 august, ora 09.00: proba interviu.
Candidații pentru postul de referent de specialitate grad II, cerințele sunt următoarele: studii superioare de lungă durată cu licență; diplomă/certificat sau adeverință de absolvire curs „Expert achiziții publice”; minimum 3 ani și 6 luni vechime în specialitatea studiilor. Datele de concurs sunt: 20 iulie, ora 14.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor; 28 iulie, ora 09.00: proba scrisă; 3 august, ora 09.00: proba interviu.
Candidații pentru postul de muncitor calificat I trebuie să aibă studii generale (minimum 8 clase) sau profesionale ori liceale cu diplomă de bacalaureat și calificare profesională, cu diplomă/certificat de absolvire/ calificare, în meseriile: lăcătuș mecanic, prelucrător prin așchiere sau sudor, autorizate de Ministerul Educației Naționale, precum și minimum 9 ani și 6 luni vechime în muncă. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 27 iulie, ora 14.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor; 5 august, ora 09.00: proba scrisă; 11 august, ora 09.00: proba interviu.
Depunerea dosarelor și organizarea concursului se vor face la sediul U.M. 02542, B-dul Bucureşti nr. 1-3, localitatea Focşani, telefon 0237/213.155, interior 135 sau 138.