În cursul zilei de astăzi, 14 iulie, în jurul orei 11.00, în timp ce desfășura activități în stația TF Focșani, un polițist din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Vrancea a găsit un portofel, în care se afla suma de 2470 lei și documentele de identitate. La scurt timp, poliţistul a identificat proprietara portofelului, o femeie de 45 de ani, din municipiul Tecuci, care s-a prezentat la sediul Postului de Poliție TF Focșani, unde colegul nostru i-a restituit acesteia bunul și a primit în schimb mulțumiri și aprecieri, precizând că fiul i-a umblat în geantă, în timp ce astepta trenul.
Le reamintim cetăţenilor că, în conformitate cu prevederile art. 243 din Cod Penal, nepredarea în termen de 10 zile a unui bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau dispunerea de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. (IPJ Vrancea)