sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăMondenMarian Oprișan se pregătește de nuntă

Marian Oprișan se pregătește de nuntă

Scăpat de grijile politico-administrative, fostul președinte al PSD&CJ Vrancea se preocupă mai mult de viața personală. Se pare că Marian Oprișan s-a mai ”liniștit” și vrea să se recăsătorească. Aleasa lui este Mihaela Arbănaș, director al Direcției Dezvoltare și Promovare în cadrul Consiliului Județean Vrancea. Relația celor doi durează de mai mult timp și a fost una discretă până acum. La începutul acestei luni, cei doi au depus actele la Primăria Bolotești pentru a-și înregistra cununia civilă. A fost și o petrecere discretă, cu puțini invitați apropiați, la Pensiunea Leonardo din Bolotești (aflată în proprietatea familiei fostului primar PSD al comunei, Ștefan Sîchin), situată în apropierea domeniului deținut de familia Oprișan între Bolotești și Vidra. Nașii cuplului sunt Elena și Florin Stoica. Pentru cine nu-i cunoaște: Elena Stoica, femeie de afaceri (Tricotton Panciu), acum deputat PSD Vrancea, Florin Stoica, magistrat pensionar, fost președinte al Judecătoriei Panciu.

Marian Oprișan a mai fost căsătorit în anii `90, având și o fiică, Mădălina, absolventă a Facultății de Drept. Mădălina Oprișan a început o mică afacere în sectorul organizării de evenimente, gen candy bar, și s-a specializat în producția de patiserie la Londra, cu unul dintre cei mai cunoscuți patiseri din lume. De asemenea, Marian Oprișan a avut două relații (cunoscute) de lungă durată: cu fosta sa secretară, Lucreția Dumbravă (soția actuală a primarului Cristi Misăilă), precum și cu mai tânăra Larisa, originară din județul Hunedoara. La rândul său, Mihaela Arbănaș a fost căsătorită cu Romeo Vasilescu, președintele PSD Suraia. Cei doi au împreună doi copii, un băiat și o fată. Noua familie Mihaela&Marian Oprișan a plecat și într-o minivacanță, la Monte Carlo. Nunta este programată pe 21 august.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu