joi, noiembrie 21, 2024
AcasăComuna meaGOLESTIVacanță de vis, la mare, pentru tinerii de la Centrul „Sfânta Maria”...

Vacanță de vis, la mare, pentru tinerii de la Centrul „Sfânta Maria” din Golești

După o perioadă lungă, în care pandemia a interzis fiecăruia dintre noi să viseze la vacanță, tinerii de la Centrul „Sfânta Maria” din Golești au trăit o minune: au plecat pentru trei zile la mare, pe litoralul românesc. La sfârșitul săptămânii trecute, s-au cazat la un hotel din Eforie Nord și au trăit deplin sentimentul de a fi turist, bucurându-se de toate aromele și imaginile de la mare. Pentru prima oară în viața lor, au mâncat micul dejun la restaurant, au aprins lumina în camere cu o cartelă, au putut să stea în voie la piscina hotelului, au gustat tot ce au dorit la autoservirile din stațiune, au dansat pe ritmurile unei formații… Pentru prima oară au mirosit aerul de mare noaptea, au ascultat zgomotul unei stațiunii care vibra, au privit răsăritul și, nu în ultimul rând, s-au alintat, cumpărându-și diferite suveniruri. Acești tineri cu dizabilități nu se mai plimbaseră niciodată cu un vaporaș și, plecând din portul turistic Mangalia, au descoperit, treptat, peisaje nemaivăzute: frumusețea unui sat de pescari, frânturi din șantierul naval, câteva vase din Marina Militară, s-au întâlnit chiar cu poliția de coastă și au căutat cu privirea delfinii…

Vacanța aceasta de vis fusese proiectată de către prietenii lor voluntari de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani și Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din București, coordonați de către doamnele profesoare Loredana Amelia Diac, Alis Lupu, Voicuța Voicu, respectiv profesorii Teodora Bentz, Roxana Carmen Ionescu, Dana Iliescu, Mihaela Daniela Cîrstea, Mariana Șchiaua, Valentina Rădescu, Andreea Matei, Florina Voicu, Ioan Gogoloi. Această acțiune reprezintă ultima etapă a proiectului „A doua șansă pentru viață”, desfășurat și în acest an școlar cu sprijinul DJASPC Vrancea. Demersul emoționant a fost sprijinit și de alți prieteni apropiați ai tinerilor de la Centrul „Sfânta Maria” din Golești, preoții și enoriașii lor de la Parohia Gugești 2 și de la Parohia Golești 2. Bucuria ce se citește pe fețele tinerilor asistați aproape că trece dincolo de marginile fotografiilor, iar cuvintele de mulțumire adresate organizatorilor au răsplătit toate eforturile.

Îndrumați de câțiva reprezentanți ai DJASPC, angajați de la Centrul „Sfânta Maria” din Golești, tinerii cu dizabilități au reușit să petreacă zile de neuitat în această vară. Prietenii lor de la Centru, care nu au fost transportabili, vor fi, la rândul lor, invitați la un picnic cu grătar și surprize, dar în weekendul următor. Proiectul „A doua șansă pentru viață” se derulează în fiecare an școlar, având o continuitate neîntreruptă de 15 ani, aceiași beneficiari și aceiași parteneri principali. Bineînțeles că se pot alătura acestor eforturi umanitare toate persoanele sau organizațiile care doresc să susțină astfel de tineri și, implicit, un sistem social care are nevoie de sprijinul și de implicarea comunității. (prof. dr. Teodora Bentz)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu