Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a obținut toate avizele aferente finanțării Măsurii 2 şi va debloca a treia tranşă de plăți din această schemă de ajutor de stat din fonduri UE, în valoare de 241 de milioane de euro. Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a semnat ieri ordinul privind procedura care deblochează plățile, care a apărut seara trecută în Monitorul Oficial. Ministerul va începe de astăzi să trimită contractele către beneficiari. Atenționăm beneficiarii să semneze în timp util contractele de finanțare. Reamintim că termenul de semnare a contractului de finanțare este de 20 de zile de la data sosirii contractului la bancă. În cazul în care contractele sunt semnate în cel mai scurt timp de către beneficiari, primele plăți se vor face începând de la mijlocul săptămânii viitoare. Ordinea plăţilor se face în ordinea numerelor de identificare în Registrul Unic Electronic (număr RUE). Numărul RUE estimat să fie depăşit la această tranșă este în jur de 16.000. Până în prezent, plățile au fost făcute până la RUE 9.633.
Încă din luna ianuarie ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a avertizat că bugetul acestor măsuri a fost suplimentat în 2020 fără acoperire. Măsura 2 a fost majorată de la suma de 265 de milioane de euro, din fonduri europene, la 765 de milioane de euro din fonduri UE, fără a exista un contract de finanțare europeană care să acopere acea sumă. Inițial, în Măsura 2 exista finanțare pentru 4.000 de firme. Însă, după modificările legislative fără acoperire în bani, făcute în timpul campaniei electorale din 2020, numărul înscrierilor a ajuns la 22.000, din care 19.000 au rămas în lista de finanțare. Astfel, Ministerul a întreprins anul acesta mai multe acțiuni de deblocare a resurselor de fonduri UE necesare încheierii cu succes a acestei scheme de ajutor de stat și pentru grăbirea plăților. Acoperirea sumelor lipsă implicate de majorarea schemei, prin lege, fără acoperire, s-a făcut în urma multor eforturi administrative întreprinse de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului alături de Ministerul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru mutarea banilor europeni din Măsura 3, întreruptă din cauza fraudării ei, în Măsura 2. (sursa: Ministerul Economiei)