luni, noiembrie 25, 2024
AcasăPoliticaPrim-vicepreședintele PNL Vrancea Daniel Moroșanu a anunțat că va contesta alegerile din...

Prim-vicepreședintele PNL Vrancea Daniel Moroșanu a anunțat că va contesta alegerile din organizația județeană

Printre cei care au luat cuvântul în cadrul Comitetului de Coordonare Județean al PNL Vrancea s-a numărat și prim-vicepreședintele organizației, Daniel Moroșanu. Acesta a fost ales în funcție la conferința de acum 4 ani, iar pentru alegerile de astăzi Daniel Moroșanu și-a depus candidatura pentru 3 funcții în Biroul Politic Județean: cele două funcții de prim-vicepreședinte și pentru un post de membru în BPJ. De la tribună, Moroșanu le-a spus colegilor de partid că nu i s-a acceptat candidatura decât pentru două funcții: una de prim-vicepreședinte și cea de membru BPJ. Daniel Moroșanu a criticat modul în care s-au organizat alegerile interne și nu numai. ”În timp ce dumneavoastră erați pe stradă, în ploaie, în frig, nemâncați, alții lustruiau pantofii pe Bulevardul Independenței (n.r. sediul PNL Vrancea din Focșani). Oamenii cu alte păreri, cu principii și care atrag atenția nu sunt agreați. Sunt colegi de partid care m-au sunat și aseară și mi-au spus că li s-a cerut să arate votul, astăzi. Nu se poate așa ceva. PNL este un partid al oamenilor liberi, de aceea suntem membri ai acestui partid și nu în alt partid. Vă anunț că îmi retrag toate candidaturile și îmi rezerv dreptul de a contesta alegerile. Unii au funcții fără să le merite.”, a spus Daniel Moroșanu în fața celor aproape 400 de liberali prezenți în sală.

PS – Un alt candidat și-a anunțat retragerea din cursa pentru o funcție importantă. Este vorba de Lăcrămioara Moise, care se înscrisese pentru o funcție de vicepreședinte. De menționat că Lăcrămioara Moise este din Vidra, comuna unde Daniel Moroșanu este președinte al organizației liberale locale.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu