vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăComuna meaBORDESTIPatru ore s-au luptat cu focul, azi noapte, pompierii și localnicii din...

Patru ore s-au luptat cu focul, azi noapte, pompierii și localnicii din Bordești

Pompieri vrânceni au fost solicitați noaptea trecută să intervină, în jurul orei 23:00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la două gospodării din comuna Bordești. La fața locului s-au deplasat 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD de la Detașamentul de Pompieri Focșani. Totodată, în cooperare, a acționat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bordești. Ajunse la locul evenimentului, forțele de intervenție au localizat în cel mai scurt timp incendiul care se manifesta la anexele a două gospodării, pe o suprafață totală de aproximativ 800 mp. Având în vedere cantitatea mare de materiale combustibile și suprafața cuprinsă de flăcări, intervenția pompierilor s-a desfășurat pe durata a 4 ore. În urma evenimentului, au ars: mai multe anexe din cele două gospodării (atelier, adăposturi de păsări și animale, fânării) pe o suprafață totală de aproximativ 800 mp. Cauza probabilă a incendiului: fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. (ISU Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu