Astăzi se împlinesc 78 de ani de la nașterea poetului Florin Muscalu. De-a lungul timpului, mari critici ai vremii au scris despre opera lui Florin Muscalu: ”Poezia lui Florin Muscalu se află în Istoria Literaturii Române” – Alex Ștefănescu / „Florin Muscalu este un poet autentic” – Alexandru Piru / „Vocația de poet a lui Florin Muscalu este incontestabilă” – Dorina Grasoiu / „Florin Muscalu se integrează fantezismului nostru modern, ale cărui stele fixe sunt, în afară de autorul Întunecatului aprilie, Radu Stanca, Dimitrie Stelaru, Leonid Dimov si Emil Brumaru. Estetica sa este un pan-lirism, răsfrânt în ungherele cosmosului mic.” – Ion Negoițescu.
Florin Muscalu s-a născut pe 13 august 1943, la Lipnic-Ocnita, judetul Hotin, Republica Moldova. Sfârșitul său prematur s-a petrecut pe 27 septembrie 2001, în urma unui accident rutier. A fost membru titular al Uniunii Scriitorilor, poet, publicist și redactor TV în Focșani. Printre distincțiile primite se numără Premiul Asociatiei Scriitorilor din Iași – 1992, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova – 1996.
”De la debutul editorial din 1970 (Țara bătrânului fotograf) și până la ultimele volume de versuri (Puterea Lunii, 1985, sau Viața și vremea, 1987), Florin Muscalu cultivă o poezie de factură elegiacă și fluidă, în care respirația provinciei aglutinează motive de extracție livrescă pe linia unui fantezism modem. Cu Țara bătrânului fotograf (1970), Florin Muscalu aduce poezia obosită a provinciei în tonalitate elegiacă, unde intruziunea livrescului (din Un fel de Hamlet sau Elegia pentru mine) nu poate escamota aplecarea spre sentimentalism și preferința pentru fluiditatea versului clasic, ca în Provinciala:
„Trec prin parcurile de provincie pensionarii
Până când li se îngălbenesc bastoanele la fiecare,
Și-atunci, ajunși cărunți, parcă se reazemă
Pe-un asfințit de luminare.”
Poezia e „lupoaica albă”, blândă, rostită de un herald întârziat, care își construiește versul pe motivele clasicizate de manierism: melcul, chihlimbarul, păunul, privighetoarea etc. Investiturii simbolice, mult accentuată în volumul În hainele scumpe-ale mierlei (1982), sunt de preferat decantările pe linia inflexiunilor redevabile, în parte, descântecului:
„Mătasea broaștei, îngeresc,
Adusă din Stambul ceresc,
S-așază purpură pe umeri
Să nu poți zâmbetul să-i numeri,
Și boarea nopții, subterană,
Reginei ce nu șade-n strană.” (Regina bălții).
Fantezismul modern, amintind de poezia lui Emil Botta sau, mai nou, de aceea a lui Emil Brumam, și evocarea elegiacă (Celesta Moldova) se aglutinează în confesiunea directă, adesea discursivă. Volumele Puterea Lunii (1985) și Viața și vremea (1987) aduc, în plus, elogiul cărții, proiectat și acesta pe fundalul unui sfârșit de ciclu istoric:
„O casă de cărți răsturnate-n câmpie,
Porumbeii sălbatici sub razele literelor,
Suind spre cer flacăra morții, ceată vânăta-a gușelor,
Nimeni nu vede biblioteca-n zbor
La acest sfârșit de mileniu,
O casă cu cărțile-amare, filă cu filă,
O casă cu cărți, mici tronuri regale-n incendiu,
Răsturnate de Marea-vremurilor-Bibliofilă.” (Moșie).
Poezia lui Florin Muscalu, aluvionată de lectură, înnobilează provincia, resimțită nu la modul bacovian, ci drept spațiu ce favorizează contemplația, unde „după-amiaza devenea bibliofilă” (Argintărita), iar trăirile împrumută veșmântul motivelor de recuzită manieristă și romantică.
OPERA: 12 volume de poezie. Dicționarul scriitorilor și publiciștilor vrânceni. Referințe critice:
I. Beldeanu, în Convorbiri literare, nr. 10, 1985;
I. Holban, în Cronica, nr. 27, 1985;
L. Ulici, în România literară, nr. 37, 1985;
I. Rotaru, O istorie a literaturii române;
Ion Negoițescu, Constantin Ciopraga, Mihai Cimpoi, Alexandru Piru, etc.” (sursa: Fundația Culturală Florin Muscalu)
