Grupul de Comunicare Strategică a anunțat datele actualizate ale infectării cu SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore, în România s-au înregistrat 1.568 de cazuri. A crescut și numărul pacienților în secțiile ATI din țară – 358 la momentul actual. În ultimele 24 de ore s-au raportat și 28 de decese asociate COVID-19, dintre care unul în județul Vrancea.
Statistica actualizată a DSP Vrancea ne arată 124 de cazuri confirmate de COVID-19 în județ, în 36 de localități. Cele mai multe cazuri sunt în Focșani – 29, Adjud – 17, Mărășești – 11, Vânători – 11. ”În județul Vrancea, în data de 4 septembrie 2021, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea, se află: 986 persoane în carantină la domiciliu; 84 persoane în izolare la domiciliu; 40 persoane în izolare instituționalizată, dintre care 9 persoane sunt internate la ATI, în Focșani; 10.049 persoane vindecate; 501 persoane decedate (în intervalul 03.09.2021-04.09.2021 a fost raportat decesul unui bărbat, 54 ani, nevaccinat, internat la ATI Focșani). Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 67.224 de teste, fiind depistate10917 persoane pozitiv.” (sursa: Prefectura Vrancea)