sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAdministratie30 septembrie - termenul limită până la care se pot plăti impozitele...

30 septembrie – termenul limită până la care se pot plăti impozitele locale, fără majorări

Primăria Municipiului Focşani informează în mod public persoanele fizice și juridice că data de 30 septembrie 2021 este termenul limită până la care se poate achita impozitul pe clădiri, terenuri, mijloace de transport și taxa de afișaj pentru semestrul al II-lea al anului 2021, fără majorări de întârziere la plată. De la data de 1 octombrie 2021, pentru impozitul pe clădiri, terenuri, mijloace de transport și taxa de afișaj aferente semestrului al II-lea din anul curent se va calcula o majorare de 1% pentru fiecare lună sau fracţiune de lună.
Totodată, reamintim persoanelor fizice și juridice că, potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Local Focșani nr. 148 din 25 iunie 2020, cu modificările și completările ulterioare, pot beneficia de anularea accesoriilor (majorărilor de întârziere) aferente obligațiilor bugetare principale datorate bugetului local, restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
toate obligaţiile bugetare principale restanțe la data de 31 martie 2020 inclusiv, administrate de organul fiscal local, se sting prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv;
sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, toate obligaţiile bugetare principale şi accesorii administrate de organul fiscal local cu termene de plată cuprinse între data de 1 aprilie 2020 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv;
debitorul să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal local;
debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condiţiilor prevăzute la lit. a) – în perioada 14 mai 2020 – 15 decembrie 2020, inclusiv, sau în perioada 1 ianuarie 2021 – 31 ianuarie 2022, inclusiv, sub sancţiunea decăderii. (Primăria Focșani)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu