Mi-a luat ceva timp să îmi sedimentez gândurile pe care le-am strâns în cele aproape nouă luni cât am ocupat poziția de secretar de stat de la Ministerul Economiei. Nu mi-am dorit și nu am visat o funcție în administrația centrală, dar am considerat că este o provocare, având posibilitatea de a schimba în bine lumea din jurul meu.
Știu că nu am fost comunicativă în această perioadă, iar pentru asta vă rog respectuos să mă iertați, dar de prea multe ori am fost nevoită să îmi înăbuș neputința. Cum ar fi fost să scriu despre frustrările mele și piedicile de care aveam parte în fiecare zi, vouă, celor care v-ați pus speranța în mine? Am preferat să tac și să îmi iau înjurături care să îmi ajungă pentru tot restul vieții. Poate am fost prea idealistă sau doar naivă, fără să am o agendă ascunsă, interese proprii sau sarcini de partid, însă am fost conștientă din prima zi că nu voi face mulți purici, așa că am luat fiecare zi ca ultima, cu valiza pregătită la ușă.
Tocmai de aceea presiunea a fost maximă și o goană nebună după rezultate, însă m-am izbit frontal de lentoarea cu care se mișcă lucrurile în sistem. Orele se schimbă în zile, săptămânile în luni, iar lunile în ani, o “viteză” care l-ar înnebuni pe orice antreprenor care este obișnuit să ia decizii la minut. Pentru mine a fost cea mai neproductivă etapă din viața mea și probabil îmi va lua ceva timp să mă iert pentru asta, însă am preferat să regret, decât să îmi pară rău.
Să faci ceva profund, măreț, strategic – ai nevoie de ani de zile pentru asta, de oameni cu viziune, de voință politică, de buget, de profesioniști, de colaborarea administrației centrale cu mediul privat, dar dintr-un minister unde media de viata a unui ministru este de 8-9 luni, cam ce poți face în acest interval de timp?
Semnam hârtii și stingeam incendii, hârtii la care corectam greșeli gramaticale grave, puneam virgule, făceam acorduri și împărțeam frazele în propoziții fără sens. A da răspunsuri fără înțeles este un deziderat și mi-a luat ceva până m-am prins de lucrul acesta, dar nu trecea nimic fără să semnez. Cel mai elocvent exemplu (căruia i-am făcut o copie pe care o voi înrăma, pentru momentele în care mă va bate vreun gând de salvat țara) este un ordin de deplasare intern cu 16 (șaisprezece) semnături. Am fost nevoită să lucrez în condiții pe care nu le-aș fi acceptat niciodată, cu laptopul de acasă, cu telefonul de acasă, cu routerul de acasă, cu hârtie igienică, dezinfectant, apă plată, rechizite și altele de care prefer să uit. A trebuit să lucrez cu oameni de o moralitate îndoielnică și cu o pregătire precară, un amestec letal de prostie și rea intenție, față de care nu aveam nici cel mai mic control sau vreun instrument de constrângere. Am înghițit scuze jalnice, minciuni sfruntate, justificări penibile, dar și ochi dați peste cap, rânjete triumfătoare, pentru că funcționarul public este nemuritor, comparativ cu demnitarii care sunt schimbați precum șosetele. Este știut deja că, după plecarea noastră, s-a sărbătorit cu șampanie în minister. Nu generalizez, pentru că nu sunt toți așa, să fie clar. Printre ei sunt profesioniști extraordinari, dominați de intenții bune, săritori, dar prea puțini pe cât ar fi nevoie și trebuie să sapi după ei ca după nestemate. Aceia mi-au rămas în suflet, mi-au salvat fundul de la capcanele pe care le primeam și m-au ajutat până în ultima zi. Mi-am scris demisia de trei ori și tot de atâtea ori am renunțat să plec, pentru că mi-a fost rușine de Claudiu Năsui și echipa lui, o mână de oameni curați și bine intenționați, altfel aș fi fugit mâncând pământul.
Dacă în pandemie am muncit de cinci ori mai mult decât la firmele mele, din dorința de a ajuta cât mai mulți antreprenori să răzbată prin hățișul legislativ, în funcția de secretar de stat am dublat acest ritm și nu îmi pare rău. Știu doar că tot ceea ce am făcut a fost cu inima curată și gânduri bune, iar consolarea mi-a venit la final, de la oamenii care și-au exprimat regretul și „condoleanțele” pentru modul în care am fost debarcați în noaptea cuțitelor lungi.
Probabil că aceste nouă luni grele vor avea un sens pentru mine și sper să îl înțeleg la un moment dat. Mă voi întoarce curând la viața mea anterioară, după ce mă curăț de disprețul și dezgustul pe care încă le simt. Cu regret am tras o concluzie – România nu este pregătită pentru oameni cinstiți, curați și onești. Nu poate fi reformată de sus în jos, oricât de bune intenții ar avea cineva, până nu este desțelenită în cele mai adânci cotloane. Iar după cum vedem acum, nici sus nu este vreo bună intenție. Îmi pare rău! Vă mulțumesc pentru încrederea acordată și vă rog să mă iertați dacă v-am zădărnicit speranțele! (Valentina Saygo, ex-secretar de stat, Ministerul Economiei)
Valentina Saygo este expert contabil, consultant fiscal, antreprenor și manager, cu o experiență în mediul privat de circa 20 de ani. În anul 2013, a implementat conceptul Tax Free și prima companie specializată în restituirea TVA pentru bunurile achiziționate de pe teritoriul României în regim Tax Free de către cetățenii non-UE. A lansat SayGo Academy, cursuri de contabilitate pe care le susține periodic pentru antreprenorii și freelancerii care vor să afle cum să-și înțeleagă afacerile din punct de vedere contabil și fiscal, iar în decembrie 2019 a lansat cartea “Ghidul Antreprenorului Începător”. Valentina Saygo a ocupat, timp de circa 9 luni, funcția de secretar de stat în Ministerul Economiei, în mandatul ministrului Claudiu Năsui.
