luni, noiembrie 25, 2024
AcasăSocietateȘeful Statului Major al Brigăzii 8 ROT ”Al. I. Cuza” Focșani a...

Șeful Statului Major al Brigăzii 8 ROT ”Al. I. Cuza” Focșani a trecut în rezervă

Ziua de 30 septembrie a marcat sfârșitul unei cariere militare de excepție a șefului de stat major al Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice, colonelul Marius Hulpoi. Cu o carieră întinsă pe parcursul a 32 de ani, bazată pe profesionalism, onestitate, dedicare și devotament, punându-și amprenta seriozităţii muncii sale asupra celor cu care și-a desfășurat întreaga activitate, ne întăreşte convingerea că după dobândirea statutului de cadru militar în rezervă, va fi mereu legat de locul unde a lăsat o parte din inima sa.
În prezența domnului general de brigadă Ciprian Marin, a domnului general de brigadă (rz) Oliviu Irina, al personalului comandamentului marii unități și al Batalioanelor 81 Rachete Operativ Tactice și 84 Asigurare Date, colonelul Marius Hulpoi a fost felicitat de către comandantul brigăzii, colonel Daniel Condruz, care i-a conferit cu această ocazie placheta cu însemnele heraldice ale brigăzii, ca recunoaștere a loialității față de instituția militară pe care a slujit-o cu credință de-a lungul carierei. Activitatea s-a încheiat cu defilarea întregului efectiv.
La primirea livretului militar de către camaradul nostru, ne considerăm privilegiați că l-am cunoscut și îi adresăm cele mai sincere urări de sănătate, bucurii alături de cei dragi și numai împliniri. Vă salutăm cu respect, domnule colonel (rz) Marius Hulpoi!
Ofițerul este absolvent al Liceului Militar „Dimitrie Cantemir”, al Școlii Militare de Ofițeri Activi „Ioan Vodă”, arma artilerie și rachete, și al programului de studii universitare de masterat în domeniul Științe Militare și Informații. De asemenea, și-a desăvârșit pregătirea profesională absolvind o serie de cursuri de perfecționare atât în țară cât și în străinătate. Din cei 32 de ani de activitate în slujba Armatei Române, cea mai mare parte și-a desfășurat-o în structuri din organica Brigăzii 8 Artilerie Mixtă, parcurgând toate treptele ierarhiei militare de la comandant pluton tragere până la cea de șef de Stat Major la comandamentul Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice. Este veteran al teatrelor de operații, participând la misiuni internaționale în Bosnia-Herțegovina și în Afganistan. Profesionalismul, loialitatea pentru instituția militară și atașamentul constant față de valorile militare i-au fost recompensate prin acordarea de distincții militare. (Brigada 8 ROT Focșani / foto: Gogu Petruț)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu