sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneOrdin comun Ministerul Educației-Ministerul Sănătății: cursurile se suspendă la o școală dacă...

Ordin comun Ministerul Educației-Ministerul Sănătății: cursurile se suspendă la o școală dacă 50% dintre clase au activitatea întreruptă din cauza COVID

Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au semnat ordinul comun prin care școlile nu vor mai depinde de rata de infectare din localități. Prin noul ordin nu se mai închide nicio școală, dacă incidența cazurilor trece de 6 la mia de locuitori. “A fost semnat ordinul comun Educație – Sănătate pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 și s-a trimis la Monitorul Oficial spre publicare. Apreciez colaborarea cu Ministerul Sănătății, INSP și CNSU”, a afirmat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unei unităţi de învăţământ se suspendă pentru o perioada de 14 zile dacă 50% din totalul grupelor/claselor au cursurile întrerupte din cauza îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, prevede ordinul comun al celor doi miniștri. „La data suspendării cursurilor pentru 50% din totalul grupelor/claselor, se suspendă activitatea cu prezenţa fizică la nivelul întregii unităţi de învăţământ, pentru o perioadă de 14 zile. Măsura suspendării la nivelul unităţii de învăţământ este dispusă prin hotărârea CJSU/CMBSU, la propunerea conducerii unităţii de învăţământ/instituţiei conexe, cu avizul ISJ/ISMB şi al DSP/DSPMB. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile cu prezenţă fizică pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2”, se menţionează în ordinul comun. Totodată, cursurile cu prezenţă fizică într-o grupă de învăţământ antepreşcolar/preşcolar sau clasă de învăţământ primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal, dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar/ conexe, se vor suspenda pentru o perioada de 14 zile la apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2. „Cursurile pentru grupa/clasa suspendată se pot relua cu prezenţă fizică începând cu a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv, pentru elevii care prezintă rezultatul certificat negativ al testului antigen rapid sau RT-PCR realizat în ultimele 24 de ore. Elevii care nu prezintă rezultatul certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR reiau cursurile cu prezenţă fizică după 14 zile de la suspendarea acestora. Prin excepţie, elevii claselor VII – XII/XIII, vaccinaţi împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut cel puţin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, precum şi elevii care au fost confirmaţi pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile, dar pentru care au trecut mai mult de 14 zile de la data testului pozitiv, pot continua cursurile cu prezenţa fizică”, se arată în documentul semnat de cei doi miniștri.
De asemenea, la apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP/DSPMB. În urma anchetei epidemiologice, se va stabili care sunt contacţii direcţi ai acestora şi va decide împreună cu conducerea unităţii de învăţământ dacă se impune suspendarea activităţilor didactice la nivelul grupei/clasei sau unităţii de învăţământ. „Reluarea cursurilor care presupun prezenţa fizică pentru clasa suspendată temporar se dispune prin decizia conducerii unităţii de învăţământ preuniversitar/ conexe, după consultarea şi avizul DSP/DSPMB. Reluarea cursurilor care presupun prezenţa fizică pentru unitatea/structura de învăţământ preuniversitar suspendată temporar se dispune prin hotărârea CJSU/CMBSU, la propunerea conducerii unităţii de învăţământ preuniversitar/ conexe, cu avizul ISJ/ISMB şi al DSP/DSPMB”, se mai arată în document. Ordinul mai prevede că este permisă organizarea activităţilor aferente concursului pentru ocuparea funcţiilor de director/director adjunct în toate unităţile de învăţământ, cu respectarea strictă a normelor de protecţie sanitară.

Cât privește desfășurarea orelor de educație fizică și sport, acestea sunt permise în săli de sport/spații interioare, fără obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile în care rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică de 2/1000. La o rată de incidență mai mare de 2/1000, orele de educație fizică se pot desfășura doar în spații deschise, fără obligativitatea purtării măștii de protecție. Prin excepție, preșcolarii nu au obligația purtării măștii de protecție în timpul orelor de educație fizică.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu