În plenul Parlamentului se va dezbate și vota, astăzi, moțiunea de cenzură depusă de PSD. Intiulată „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!”, moţiunea a fost semnată de toți cei 157 de deputaţi şi senatori PSD. Pentru a fi adoptată, moțiunea de cenzură are nevoie de 234 de voturi. AUR și USR-PLUS (care și-a schimbat denumirea la congres și se numește doar USR) au anunțat că vor vota moțiunea PSD, astfel că există suficiente voturi pentru ca moțiunea să fie adoptată.
De cealaltă parte, parlamentarii PNL, UDMR și cei ai minorităților naționale au anunțat că nu vor participa la votul asupra moțiunii de cenzură. Dacă moțiunea va întruni numărul necesar de voturi, atunci Guvernul Cîțu este demis. Urmează consultări la Palatul Cotroceni, iar președintele Klaus Iohannis va desemna un nou prim-ministru care va avea obligația ca, în termen de 10 zile, să prezinte în Parlament componența noului Executiv și programul de guvernare. Printre numele vehiculate ca premier desemnat se numără Nicolae Ciucă (ministrul Apărării) și Lucian Bode (ministrul Afacerilor Interne).
Moțiunea de cenzură, vot azi, în Parlament. Ultima zi a Guvernului Cîțu?
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -