România a decis să aprobe utilizarea medicamentului Favipiravir în tratarea SARS-CoV-2. Guvernul a aprobat, luni, prin ordonanţă de urgenţă, posibilitatea eliberării în regim ambulatoriu a medicamentului Favipiravir pentru bolnavii COVID cu forme uşoare. Acest medicament va fi eliberat doar în circuit închis în spitale. „În protocolul de tratament pot fi eliberate în regim închis la recomandarea medicului din spital. Este vorba despre eliberarea medicamentului Favipiravir. E un medicament care are autorizație temporară în India. Medicamentul nu poate fi acordat pe gratis de farmacii. El nu are autorizații de punere pe piață în România. Medicul de boli infecțioase evaluează: fie pacientul stă în spital și primește tratament, ori dacă are forme ușoare poate fi tratat acasă cu acest medicament. Dacă medicul consideră că se poate trata pacientul acasă i se prescrie medicamentul si urmează tratamentul la domiciliu.”, a explicat, luni seară, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila. Conform Protocolului Național de tratament al bolnavilor infectați cu virusul SARS-CoV-2, se recomandă ca medicamentul Favipiravir să fie administrat în formele ușoare și medii de infecție cu corornavirus în prima săptămână de boală.
Medicamentul Favipiravir, permis pentru tratarea formelor ușoare de COVID-19 în România
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -