Cărțile și autorii contemporani își întâlnesc cititorii în bibliotecile școlare – 11 biblioteci școlare și CDI din Vrancea organizează, cu sprijinul Editurii Humanitas, o caravană a poveștilor.
Pentru a fi de impact, promovarea lecturii pentru copii și adolescenți trebuie să rămână subiectul unor proiecte, activități și evenimente locale, naționale și internaționale cât mai diverse. Proiectul nostru a pornit de la implicarea bibliotecarilor școlari și a profesorilor documentariști din județul Vrancea, de la dorința acestora de a stimula gustul pentru lectura de plăcere și de a le oferi elevilor din școlile și liceele partenere ocazii de a își exersa talentul și abilitățile în ateliere de scriere creativă și desen. Apoi a venit susținerea unei edituri de renume din România – Editura Humanitas și a Asociației ARCCA (Asociația Română a Creatorilor Culturali și Artiștilor). Proiectul „Caravana Poveștilor Humanitas în 11 biblioteci școlare și CDI din județul Vrancea”, prin activităţile propuse, intenţionează să dezvolte o comunitate de cititori de plăcere, să stimuleze imaginația și creativitatea celor peste 550 de elevi implicați, dar și să-i apropie de carte, lectură, bibliotecă și scriitorii contemporani. Proiectul se va desfășura în perioada 10 octombrie – 10 decembrie 2021 și este inițiat de Biblioteca Școlii Gimnaziale „Ion Basgan” Focșani, susținut de Editura Humanitas, Asociația ARCCA, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Casa Corpului Didactic „Simion Mehedinți” Focșani și implementat în 11 biblioteci școlare și CDI-uri din județul Vrancea: Școala Gimnazială „Ion Basgan” Focșani, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Focșani, Școala Gimnazială „Oana-Diana Renea” Focșani, Școala Gimnazială „Anghel Saligny” Focșani, Școala Gimnazială Vulturu, Colegiul Național Unirea Focșani, Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” Focșani, Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” Focșani, Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” Odobești, Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu” Mărășești și Liceul Teoretic „Grigore Gheba” Dumitrești.
Editura Humanitas și Asociația ARCCA au donat celor 11 biblioteci școlare și CDI-uri din Vrancea 220 de cărți pentru copii și adolescenți, care vor inspira copiii, bibliotecarii și cadrele didactice în desfășurarea diverselor ateliere de lectură, povestire și interpretare. Aceste activități și cărțile de la care pornesc vor fi motivația elevilor de a-și scrie propriile povești, de a le ilustra și de a le citi apoi cu voce tare celor din jur. „Caravana Poveștilor Humanitas în 11 biblioteci școlare și CDI din județul Vrancea” va include organizarea de concursuri, lecturi publice, lansări și prezentări de carte, dar și un eveniment public pentru comunitatea vrânceană alături de Librăria Humanitas Cartea pe roți, librăria mobilă a Grupului Humanitas. „O dezbatere organizată mai degrabă din îngrijorare ne-a făcut să ne aducem aminte cât de mult contează pentru unele orașe, comune sau școli faptul că acolo există biblioteci dinamice și oameni care le fac să funcționeze bine pentru noi. Am primit mult entuziasm și seriozitate din partea bibliotecarilor din Vrancea, lucru care a readus în echipa Humanitas foarte multă speranță. Așa că, până pe 10 decembrie, câteva sute de persoane și cărți vă vor trimite mesaje dintr-o caravană care aduce cu ea povești și experiențe noi.” (Anda Vișan, coordonator PR și marketing, Editura Humanitas)
Vă invităm pe pagina de Facebook a proiectului https://www.facebook.com/Caravana-Pove%C8%99tilor-Humanitas-%C3%AEn-11-biblioteci-%C8%99colare-%C8%99i-CDI-din-Vrancea-106268701824735, pentru a fi alături de noi, a asculta „5 minute de poveste” din cărțile Editurii Humanitas și pentru a cunoaște biblioteci și bibliotecari școlari din județul Vrancea. (Școala Gimnazială ”Ion Basgan” Focșani)