La data de 15 octombrie a.c., poliţiştii de la transporturi au acţionat, la nivel naţional, pentru prevenirea accidentelor în zona trecerilor la nivel cu calea ferată şi pentru reducerea victimizării populaţiei, prin accidente produse în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. În cadrul acţiunii, s-au desfăşurat activităţi în zona a 175 de treceri la nivel cu calea ferată, fiind depistate două persoane urmărite. Astfel, au fost verificate 844 de vehicule, au fost aplicate 363 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 128.225 de lei, dintre care 231 de sancţiuni la regimul rutier. Totodată, au fost reţinute 14 permise de conducere, retrase 7 certificate de înmatriculare şi 5 seturi de plăcuţe cu numărul de înmatriculare.
Exemple:
1. La data de 15 octombrie 2021, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu la trecerea la nivel cu calea ferată, din zona portului Drobeta-Turnu Severin, au depistat o persoană, de 39 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, în timp ce conducea un autoturism, având inspecţia tehnică periodică expirată, înmatricularea auto suspendată şi fără a avea asigurarea obligatorie RCA. În cauză, s-a luat măsura retragerii certificatului de înmatriculare şi a celor două plăcuţe de înmatriculare, fiind aplicate 3 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.610 lei.
2. La data de 15 octombrie a.c., poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi – Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Vrancea, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la trecerea la nivel cu DN 2L, din zona localităţii Tişiţa, au depistat o autoutilitară care transporta material lemnos (cherestea), în baza unui aviz de însoţire, pentru 5,06 metri cubi de cherestea. În urma cubării materialului lemnos transportat, s-a constatat că există o diferenţă de 1,08 mc de cherestea, în plus faţă de volumul menţionat în avizul de însoţire. În cauză, a fost sancţionat conducătorul auto, cu amendă de 1.000 de lei şi a fost confiscat surplusul de 1,08 mc de cherestea. (sursa: IGPR / foto: arhivă)
Mașină încărcată cu cherestea, oprită la trecerea la nivel cu calea ferată de la Tișița. Șoferul a fost sancționat pentru că transporta o cantitate mai mare decât în aviz
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -