vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdministratieVrâncean din Tănăsoaia, viceprimar în Italia

Vrâncean din Tănăsoaia, viceprimar în Italia

Un antreprenor vrâncean din domeniul construcțiilor, care locuiește în Italia, la Riano, a fost ales viceprimar al acestei comune după alegerile administrative din 3 octombrie. Toader Stoica, originar din comuna Tănăsoaia, are 52 de ani și a fost consilier local și în mandatul trecut. Riano este o comunitate lângă Roma, cu 10.000 de locuitori, din care peste 1.100 sunt români. Vrânceanul a obținut 300 de voturi iar pe 19 octombrie a fost ales viceprimar al comunei. „Cu mare drag vă pot spune că, după alegerile câștigate la Riano din 3 și 4 octombrie, ieri mi-am semnat delegația care va prelua triplul rol de viceprimar, asisor (consilier în executivul comunei) si consilier local. Îi mulțumesc primarului, întregii majorități și grupului Riano Riparte pentru încrederea acordată, voi ocupa această funcție cu un imens simț de răspundere față de toți cetățenii.”, arată Toader Stoica într-o postare pe Facebook. Acesta susține că 80% din votanții săi au fost români, care au venit la vot în număr mare, peste așteptările sale.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu