sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateSfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Astăzi, zi de mare sărbătoare. Creștinii ortodocși și catolici îl prăznuiesc pe Sfântul Dumitru sau Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Sfântul Dimitrie a viețuit în timpul domniei împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian Galeriu (284-311). A fost botezat în taină, din cauza prigoanelor împotriva creștinilor. Și îl învățau părinții în cămara cea ascunsă a palatului lor toate tainele sfintei credințe, luminându-i cunoștința despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum și milostenia cea către săraci, săvârșind, adică, faceri de bine, celor ce trebuiau. Și așa, Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinților săi, dar, mai ales, a început a lucra într-insul darul lui Dumnezeu. După moartea tatălui său a fost ales dregător al cetății Tesalonic, chiar de către împăratul Maximian Galeriu. Pentru că refuza să aducă jertfă zeilor, mărturisind credința în Hristos, a fost aruncat în temniță. În acea vreme existau renumitele jocuri în cinstea împăratului, în care gladiatorul Lie (un luptător de origine vandală, adus de prin Africa) îi arunca în sulițe pe cei cu care se lupta, îndeosebi creștini. Din relatarea vieții Sfântului Dimitrie cel Mare aflăm că un tânăr Nestor îi cere în temniță binecuvântarea Sfântului Dimitrie să lupte cu Lie. Sfântul Dimitrie îl binecuvântează și acesta reușește să-l biruie pe Lie. Împăratul, aflând de binecuvântarea dăruită de Sfântul Dimitrie, a poruncit ca el să fie străpuns cu sulițele, iar lui Nestor să i se taie capul. Sfântul Dimitrie a mărturisit credința creștină cu prețul vieții sale. Trupul său a fost înmormântat de creștini, iar pe acel loc a fost ridicată mai târziu biserica, care se poate vedea și astăzi. Din mormânt ieșea sfânt mir, care tămăduia bolile, și de aceea Sfântul Dimitrie este numit Izvorâtorul de Mir.

În tradiția populară, Sfântul Dimitrie ne vestește începutul anotimpului rece, rolul său fiind acela de a desfrunzi codrul. În ajunul zile sale de cinstire, se aprind focuri, peste care sar copiii pentru a fi feriți de boli tot anul, sau tinerii care doresc să se căsătorească mai repede. Se spune că focul alungă fiarele şi încălzește morţii. Țăranii aruncă un cărbune în grădină, după ce focul se stinge, pentru ca aceasta să primească puterea de a rodi. În popor, ziua cinstirii Sfântului Dimitrie era numită și ziua soroacelor, pentru că acum se încheiau învoielile vechi și se parafau altele noi. (sursa: crestinortodox.ro)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu