În cursul acestei zile, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, desfășoară activități pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID – 19 și pentru informarea cetățenilor cu privire la noile prevederi legislative și măsuri adoptate în acest context. În cadrul activităților desfășurate până la acest moment, efectivele M.A.I. au informat atât cetățenii cât și personalul localurilor, supermarketurilor, piețelor, mall-urilor etc, despre noile prevederi legale cu privire la măsurile de protecție, intrate în vigoare din această dimineață. Dintre restricțiile ce trebuie respectate începând cu data de 25.10.2021, menționăm următoarele:
– circulația, în intervalul orar 22:00 – 05:00, este interzisă în toate zilele săptămânii pentru persoanele care nu dețin certificat verde, cu precizarea că persoanele nevaccinate pot circula în acest interval orar pe baza declarației pe proprie răspundere, a adeverinței de la angajator sau a legitimației de serviciu, în timp ce persoanele vaccinate pot circula fără restricții.
-programul de funcționare a agenților economici este stabilit în intervalul orar 05:00 – 21:00, inclusiv centrele și parcurile comerciale, unde accesul este permis doar pentru persoanele care dețin certificat verde.
– purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, pentru toate categoriile de persoane, vaccinate, trecute prin boală sau nevaccinate.
-este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri etc.)
Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică, să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație. Amintim faptul că nerespectarea prevederilor referitoare la portul măștii de protecție se sancționează, conform Legii 55/2020, cu amenda între 500 și 2.500 de lei. De asemenea, cu aceeași amendă se sancționează și nerespectarea prevederilor referitoare la interdicția de circulație a persoanelor. În ceea ce privește încălcarea obligației de a prezenta Certificatul Verde pentru anumite activități, amenda este între 1.000 și 5.000 de lei, pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice care nu respectă obligația de verificare a certificatului digital, sancțiunea este cuprinsă între 2.000 de lei și 10.000 de lei.
Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, a participanților în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenționale, administrativ-jurisdicționale și a celor administrative din motive de ordine și siguranță publică, a persoanelor care necesită servicii medicale și prestații sociale, precum și a persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Prevederile se aplică și pentru operatorii economici care funcționează în clădiri cu birouri private în care își desfășoară activitatea cel puțin 50 de persoane simultan. Poliţiştii continuă activitățile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici și în perioada următoare, dar vor acționa și pentru prevenirea nerespectării legislației în vigoare. Principalul obiectiv al acțiunilor polițiștilor vrânceni în contextul pandemiei vizează protejarea sănătății oamenilor. Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată. Trebuie să dăm dovadă de responsabilitate, deoarece fiecare dintre noi are datoria morală şi obligaţia de a-i proteja pe cei din jur, astfel încât să putem preveni şi reduce efectele pandemiei. (IPJ Vrancea)