duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăStiri InterneVerificări la cultivatorii de legume în sere și solarii, care au solicitat...

Verificări la cultivatorii de legume în sere și solarii, care au solicitat ajutor de minimis

În această perioadă, echipe mixte formate din inspectori din cadrul Direcției pentru Agricultură Județeană Vrancea (DAJ) și Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Vrancea (APIA) fac verificări pe teren la cei 95 de solicitanți ai Programului de minimis pentru legume în spații protejate 2021 conform HG 651/2021. Criteriile de eligibilitate pentru obținerea ajutorului de minimis de către fermieri sunt:

– sa fie înregistrați în registrul unic de identificare, denumit în continuare RUI și să dețină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA;

– să solicite ajutorul de minimis prevăzut de HG nr. 651/2021;

– să utilizeze o suprafață cumulată de minimum 1.000 mp, cultivată exclusiv cu una dintre culturile: ardei gras și/sau ardei lung, castraveți, tomate, vinete;

– să obțină producțiile minime corespunzătoare culturii înființate;

– să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu legume în spaţiile protejate, în anul 2021;

– să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat începând cu data înfiinţării culturii și avizat de oficiul fitosanitar județean;

– să facă dovada valorificării producţiei minime realizate, prin documente justificative în funcție de forma de organizare.

Producțiile minime impuse:

– în sere: 2900 kg/1000 mp pentru ardei gras și/sau lung; 5000 kg/1000 mp pentru castraveți; 8500 kg/1000 mp pentru tomate; 3000 kg/1000 mp pentru vinete;

-în solarii: 1600 kg/1000 mp pentru ardei gras și /sau lung; 3000 kg/1000 mp pentru castraveți; 3200 kg/1000 mp pentru tomate; 2000 kg/1000 mp pentru vinete;

Beneficiarii au obligația transmiterii, în scris, a notificărilor către centrele județene / locale unde au depus cererea de înscriere în Program în vederea efectuării controlului la fața locului în termen de 10 zile înainte de recoltare. Verificările la fața locului se efectuează de către echipe mixte formate din reprezentanți ai APIA și DAJ în termen de 7 zile de la notificare – APIA confirmă suprafața și cultura pentru care se solicită ajutor de minimis, iar reprezentanții DAJ efectuează evaluarea producției. Pentru obţinerea sprijinului, după efectuarea verificărilor în teren, urmare a notificării, fermierii au obligaţia să depună la centrele județene / locale APIA unde au depus cererea de înscriere, documentele justificative prevăzute la art. 9 alin. (3) din HG nr. 651/2021, precum și copia Registrului de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat la zi şi avizat de oficiul fitosanitar judeţean, până la data de 3 decembrie 2021. Valorificarea producției se realizează în perioada 2 noiembrie-2 decembrie 2021. ”Dovada valorificării producției de legume în spații protejate o constituie bonul fiscal/ factura / fila din carnetul de comercializare. Valoarea ajutorului de minimis este de 2.000 de euro și se acordă în lei, la cursul de schimb valutar de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria C nr. 323 din 1 octombrie 2020.”, a precizat directorul adjunct al DAJ Vrancea, ing. Cristian Rusu. (sursa: DAJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu