Un nou incendiu în spitalele românești. Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 4:00, la unitatea medicală Movila din județul Prahova – Secția de boli infecțioase a Spitalului Județean, situată în corpul vechi de clădire, în zona de nord a municipiului Ploiești. Din primele date, doi pacienți și-au pierdut viața (doi bărbați, de 74 și, respectiv, 75 de ani). De asemenea, o angajată (infirmieră, de 51 de ani) a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului și a fost transferată la un spital din București. Mai mulți pacienți, în număr de 15, au fost transferați la Spitalul Județean Prahova. Însă 3 pacienți au refuzat transferul din unitatea Movila. Autoritățile au declanșat Planul Roșu de intervenție, iar la fața locului au acționat mai multe echipaje de pompieri și de prim ajutor. Incendiul s-a manifestat la un salon de la parterul imobilului și a fost lichidat la scurt timp.
Un nou incendiu la un spital din România: doi pacienți COVID-19 au murit, o angajată a suferit arsuri grave
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -