sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneANPC: a doua zi de amenzi în cadrul campaniei de Black Friday

ANPC: a doua zi de amenzi în cadrul campaniei de Black Friday

În data de 12.11.2021, Comandamentul Special Black Friday a verificat 10 mari operatori economici, la nivelul întregii țări, care promovau reduceri speciale în această perioadă. Operatorii la care au fost înregistrate nereguli, 8 la număr, sunt:
• GRUP EDITORIAL LITERA SRL – www.litera.ro
• HCV INTERNATIONAL SRL – www.watchshop.ro
• ELECTRONIC WORD SRL – www.badabum.ro
• JYSK ROMANIA SRL – www.jysk.ro și magazinul cu vânzare directă Jysk Ploiești
• RETAIL CONCEPT DESIGN SRL (Mobexpert București)
• ORANGE ROMANIA SA
• DHS BIKE PART Deva
• BRD Timișoara
Cele mai importante nereguli întâlnite au fost următoarele:
– se practicau vânzări cu preț redus, în condițiile în care prețul de referință afișat pe site nu era cel mai mic preț practicat în ultimele 30 de zile, prin modul incorect de calcul al prețului redus creându-se premisa existenței unui avantaj specific prețului, consumatorii fiind determinați să ia o decizie de tranzacționare pe care nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut realitatea;
– în oferta de Black Friday a BRD Timișoara – care a fost transmisă consumatorilor în 87.000 de SMS-uri – nu se informa în același câmp vizual și cu aceleași caractere, prin intermediul unui exemplu reprezentativ:
– rata dobânzii aferente creditului, fixă şi/sau variabilă, împreună cu informaţii privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator;
– valoarea totală a creditului;
– dobânda anuală efectivă;
– durata contractului de credit;
– în cazul unui credit sub formă de amânare la plată pentru un anumit bun sau serviciu, preţul de achiziţie şi valoarea oricărei plăţi în avans;
– după caz, valoarea totală plătibilă de către consumator şi valoarea ratelor.
Volumul amenzilor contravenționale aplicate celor 8 operatori, s-a ridicat la 260.000 lei.
Acestor sancțiuni li s-au adăugat:
– 7 decizii de încetare a practicii comerciale incorecte,
– o propunere de încetare a practicii comerciale incorecte, în cazul BRD.
Comandamentul Special Black Friday își continuă verificările și în perioada următoare. ANPC a pus la dispoziția consumatorilor din toată țara o adresă de e-mail dedicată, bf@anpc.ro, la care îi invită pe toți cetățenii care constată orice neregulă legată de promoțiile din această perioadă să scrie, să trimită fotografii sau orice document consider că ne poate fi de folos în demersul nostru, în slujba lor. (Biroul de presă, ANPC)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu