În urmă cu câteva minute s-a încheiat partida de fotbal dintre CSM Focșani 2007 și CS Viitorul Ianca, din etapa a XII-a a Ligii 3. Focșănenii și-au creat mai multe ocazii de gol, dar au reușit să înscrie o singură dată – Cătălin Găină, în repriza a doua (minutul 75). Scor final, CSM Focșani 2007 – CS Viitorul Ianca 1-0 (0-0). În urma acestui rezultat, echipa focșăneană a acumulat 29 de puncte și se menține pe locul secund în seria a doua.
În etapa a XIII-a, CSM Focșani 2007 va evolua tot pe teren propriu. Astfel, pe 20 noiembrie, echipa focșăneană va juca pe stadionul Milcovul cu AFC Dinamo Bacău.