marți, noiembrie 26, 2024
AcasăSocietateNoi duhovnici în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Noi duhovnici în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Cinci preoți din Eparhia Buzăului și Vrancei au primit vineri, 19 noiembrie 2021, hirotesia întru duhovnic. Slujba a fost oficiată de Chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, în Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial de la Buzău. În cuvântul adresat clericilor, Înaltpreasfinția Sa a subliniat marea responsabilitate pe care o presupune slujirea de părinte duhovnic. „Una dintre cele mai delicate slujiri ale preotului este duhovnicia. A fi duhovnic este un lucru extrem de complex și dificil de împlinit, în condițiile în care omul, preocupat de tot felul de probleme și, mai ales, ispitit de gândul de a se îndreptăți pe sine, cu mare greutate găsește în adâncul sufletului său puterea de a se deschide lui Dumnezeu, prin intermediul preotului. În Biserica luptătoare, toți suntem, mai mult sau mai puțin, bolnavi spiritual și avem nevoie de vindecare. Cine este vindecătorul prin excelență? Hristos Domnul, Arhiereul veșnic, Care a încredințat Sfinților Săi Apostoli, iar prin ei, de-a lungul veacurilor, și anumitor persoane rânduite în mod special, puterea de a lega și dezlega păcatele oamenilor. Așadar, nu trebuie să ni se pară ciudat faptul că preotului deja hirotonit i se transmite, printr-o slujbă specială, și harul duhovniciei. Așa a hotărât Biserica, prin Sfinții Părinți, ca preoții, după o anumită perioadă de activitate pastorală, timp în care au comunicat cu credincioșii, să primească, pe baza unei minime experiențe dobândite în parohie, dreptul și puterea de a împlini această lucrare duhovnicească”, a afirmat Ierarhul.

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian le-a dăruit noilor duhovnici câte o geantă, un epitrahil, un Molitfelnic și o cruce de binecuvântare. Cei cinci preoți hirotesiți sunt: pr. Dragoș-Mihail Olteanu – Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din Buzău; pr. Daniel Rebega – Parohia „Sfântul Spiridon” – Focșani, Protoieria Focșani I; pr. Nicolae Iulian Enache – Parohia Sârbi, Protoieria Panciu; pr. Ioan Junele – Parohia Banița, Protoieria Buzău II; pr. Cătălin Petrea – Parohia Dumbrăveni, Protoieria Focșani II. (Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu