În perioada 19-21 noiembrie a.c., polițiștii vrânceni au continuat acțiunile în sistem integrat cu jandarmi și polițiști locali, în vederea limitării răspândirii COVID-19, fiind urmărită respectarea normelor legale aplicabile în contextul prelungirii stării de alertă. La acțiuni au fost cooptați și reprezentanți ai celorlalte instituții abilitate.
Zilnic, în această perioadă, pe raza județului acționează, în medie, 200 de polițiști și jandarmi, scopul principal al acțiunilor fiind responsabilizarea cetățenilor și operatorilor economici și monitorizarea respectării măsurilor legale în conformitate cu modificările și restricțiile impuse prin Hotărârea de Guvern nr. 1183 din 08.11.2021. În cadrul controalelor s-au efectuat verificări prin utilizarea dispozitivelor electronice de verificare a certificatelor verzi Covid. Totodată, polițiștii și jandarmii au informat cetățenii și administratorii de unități comerciale și cu privire la modificările legislative, implicit cu privire la noile restricții impuse pentru limitarea răspândirii SarsCov2. Astfel, în ultimele 72 h, au fost organizate 28 de acțiuni punctuale ale poliției și 6 în cooperare cu alte structuri MAI. Doar în ultimele trei zile polițiștii au efectuat 3303 verificări ale persoanelor aflate în carantină, izolare sau în cadrul unor acțiuni punctuale. Au fost identificate 239 de persoane care nu au respectat măsurile stabilite prin lege, cele mai multe încălcând măsurile de protecție individuală sau cele privind deplasarea. Au fost controlate 290 de unități economice, pentru verificarea respectării măsurilor de diminuare a impactului riscurilor. Având în vedere situația pandemică și modificările legislative, poliţiştii vrânceni continuă acţiunile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici, dar și activitățile de verificare și control pentru sancționarea nerespectării legislației în domeniu. (IPJ Vrancea)