duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăStiri InterneGuvernul a adoptat Hotărârea privind declararea zilei de 29 noiembrie drept zi...

Guvernul a adoptat Hotărârea privind declararea zilei de 29 noiembrie drept zi liberă

Printre primele decizii ale noului Cabinet Ciucă s-a numărat, astăzi, și Hotărârea care asigură o minivacanță pentru angajații din sistemul bugetar. Astfel, prin Hotărâre de Guvern, luni, 29 noiembrie, va fi zi liberă. Aceasta se adaugă zilelor de weekend 27 și 28 noiembrie, precum și zilelor nelucrătoare prin lege – 30 noiembrie (Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României) și 1 Decembrie (Ziua Națională a României). Potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern, cei care vor beneficia de ziua liberă pe 29 noiembrie sunt:

-personalul instituțiilor și autorităților publice. Pentru recuperarea zilei de muncă stabilită ca zi liberă, instituțiile și autoritățile publice își vor prelungi programul de lucru în așa fel ca până la data de 31 decembrie orele pierdute să fie recuperate.

– nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

– nu se aplică magistraților și celorlalte categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în ziua de 29 noiembrie 2021 și nici participanților în aceste procese.

Prin urmare, angajații din instituțiile publice în special vor avea parte de o minivacanță de 5 zile, între 27 noiembrie și 1 decembrie. Proiectul de HG prin care se stabilește ca ziua de 29 noiembrie să fie zi liberă era întocmit de câteva zile, dar Cabinetul Cîțu nu s-a mai întrunit pentru a adopta actele normative incluse pe ordinea de zi.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu