Sf. Muceniţă Varvara a fost aleasă protectoarea militarilor artilerişti din Armata României, dar și patronul spiritual al Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice, în cinstea ei sfințindu-se acum 2 ani, în incinta marii unități, capela militară cu hramul „Sf. Mare Muceniță Varvara și Sf. Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, de către I.P.S. Ciprian, episcopul Buzăului și Vrancei.
******
Sfânta Barbara, arhaic Sf. Varvara, este o fecioară martiră creștină. Hagiografiile indică originea sfintei din Nicomedia (azi Izmit, Turcia). Ea se numără printre așa-numiții „Paisprezece ajutători” invocați cu precădere în Evul Mediu drept protectori în caz de pericol. Varvara este considerată drept patroana artileriștilor, dar și a minerilor, geologilor, arhitecților, prizonierilor etc.
Sfânta este sărbătorită de Bisericile Ortodoxe și de Biserica Catolică la data de 4 decembrie.
Varvara a trăit în secolul al III-lea în Nicomedia. Datorită frumuseții ei neobișnuite ea a fost ferecată de tatăl ei, Dioscorus, într-un turn. În captivitate se convertește la creștinism. Ca urmare a convertirii tânăra dispune ca sălii de baie din turn să i se adauge o a treia fereastră, semn al venerării. Tatăl își condamnă fiica de îndată ce află acest motiv. Aceasta reușește să fugă și este în mod miraculos ascunsă în interiorul unei stânci. Trădată de un păstor, Varvara va fi întemnițată, bătută cu nuiele și arsă de făclii. Însuși tatăl ei îi va pune capăt zilelor, prin decapitare. De aceea Dioscorus este ucis de un trăznet. Datorită rugilor Varvara pentru toți cei care pomenesc patimile lui Iisus și propriul ei martiriu, ea a fost considerată în Evul Mediu una din cei Paisprezece Sfinți Ajutători. La sfârșitul secolului al XV-lea călugărul flamand Jan de Wackerzeele a îmbogățit legenda Varvarei cu o sumedenie de descrieri a miracolelor înfăptuite de sfântă. La finele Evului Mediu Varvara devenise importantă ca patroană a muribunzilor. Cele mai vechi mărturii ale venerării sfintei s-au găsit în Edessa, în bazilica copților din Cairo și pe teritoriul Imperiului Bizantin. Se spune că împăratul Iustinian ar fi transferat relicvele Varvarei din Cairo la Constantinopol. În anul 1000 moaștele sfintei au fost aduse în bazilica San Marco din Veneția și sunt păstrate din 1909 în Mănăstirea S. Giovanni Evangelista din Torcello, în apropierea Veneției.
Cea mai veche mărturie a venerării Varvarei în occident este reprezentarea pe un pilastru din Santa Maria Antiqua de la Roma, datând din secolul al VIII-lea. Se pare însă că sfânta era cunoscută în Italia prin intermediul bizantin încă din secolul al VI-lea. În Evul Mediu târziu cultul sfintei a luat adeseori forme caracteristice culturii populare, cum ar fi misterele și reprezentațiile de teatru. Tot în acea perioadă sfânta a devenit, datorită adăpostului pe care i-l oferise conform legendei o stâncă, patroana minerilor. În acest rol ea a fost venerată mai ales în Saxonia, Silezia, Boemia, Tirolul de Sud și în Lorena. Contrareforma a favorizat formele populare ale cultului, Varvara ajungând astfel să fie, alături de sfintele Margareta (Marina) din Antiohia și Ecaterina din Alexandria, una din patroanele populației rurale de limbă germană. Datorită captivității într-un turn și a schimbărilor inițiate în arhitectură, Varvara a fost considerată a fi atât protectoarea turnurilor și a fortificațiilor (deci și a constructorilor și arhitecților), cât și patroana artileriștilor și a focurilor de artificii, a pirotehnicienilor în general. Ultima ipostază se datorează fulgerului care l-a ucis pe tatăl ei. (text și foto: Gogu Petruț, Wikipedia)
