sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateZi de mare sărbătoare, așteptată și de copii: Sfântul Ierarh Nicolae

Zi de mare sărbătoare, așteptată și de copii: Sfântul Ierarh Nicolae

Sfântul Ierarh Nicolae este cel mai cunoscut și iubit sfânt al Bisericii Ortodoxe. Născut în jurul anului 280, în localitatea Patara Lichiei, și trecut la cele veșnice în jurul anului 345, în localitatea Mira (astăzi Kocademre, Turcia), acest sfânt ierarh s-a făcut pe sine chip al smereniei și al sărăciei, slujind lui Dumnezeu și semenilor săi nu numai până în ultimul ceas al vieții sale, ci și până astăzi. Sfântul Ierarh Nicolae din Mira Lichiei este cunoscut drept ocrotitor al celor acuzați pe nedrept, al comercianților și al călătorilor, al fetelor nemăritate și al mireselor și, în mod special, al copiilor mici. Sfântul Nicolae era blând, fără de răutate și smerit cu duhul, ferindu-se de îngâmfare. Sărmanilor le era tată; săracilor, milostiv; mângâietor celor ce plângeau, ajutător celor năpăstuiți și tuturor mare făcător de bine. Sfântul Ierarh Nicolae și-a împărțit toată averea săracilor. Sunt numeroase faptele sale de bine, săvârșite în timpul vieții și păstrate în memoria colectivă: a salvat 3 surori de la a fi forțate să se prostitueze, aruncând un sac de monede de aur pe fereastra casei lor în fiecare seară timp de trei nopți, pentru ca tatăl lor să poată plăti o zestre pentru fiecare dintre ele; a calmat o furtună pe mare ș.a. Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Țărilor de Jos, al Rusiei, al provinciei Lorena, precum și al mai multor orașe vest-europene, între care Bari. (sursa: crestinortodox.ro)

Potrivit tradiției, Moș Nicolae vine cu daruri la copii, în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Ei și-au curățat și lustruit ghetuțele cu o seară înainte, în așteptarea lui Moș Nicolae, care le lasă daruri peste noapte, în special dulciuri. Copiii mai neascultători primesc lângă dar şi o nuieluşă să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinţi şi bunici. În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe iarna cu adevărat. În această zi, Moşul îşi scutură barba sură şi începe să ningă. Iar dacă nu ninge, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit. Suntem în Postul Nașterii Domnului și, fiind o zi de mare sărbătoare, pe 6 decembrie s-a rânduit dezlegare la pește.

Nicolae este un nume popular în rândul românilor. potrivit datelor oficiale, peste 800.000 de români poartă numele de Nicolae sau derivatele sale: Nicușor, Nicoleta, Niculae, Neculai, Nicu, Nicole/ Nicola, Niculina etc. Cei mai mulți sunt bărbați, peste 500.000, iar femei sunt aproape 300.000.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu